Combinatul chimic "Azomures" Tg-Mures isi va sista, temporar, activitatea, ca urmare a unui ordin de incetare a activitatii transmis de Agentia Nationala de Reglementare a Gazelor Naturale (ANRG). Ordinul survine ca urmare a avertizarii transmise de Administratia Nationala de Meteorologie (ANM) cu privire la valul de frig ce va lovi Romania saptamana viitoare si care va aduce temperaturi cuprinse intre -30 si -10 grade Celsius. Astfel, s-a comunicat tuturor combinatelor chimice din tara, care functioneaza pe baza de gaz metan si care sunt mari consumatori de combustibil, un ordin de incetare a activitatii pentru a evita eventuale avarii din cauza presiunii scazute a gazelor naturale.
Drept urmare, aproape 1500 de angajati de la Azomures au fost trimisi in somaj tehnic pe o perioada nedeterminata. Autoritatile au precizat ca masura este temporara si ca posibilitatea de reluare a activitatii la capacitate normala va fi comunicata in timp util.
Benone SIMIONESCU
AMOS News Agentie independenta de presa