Dinu Patriciu: Resursele din Marea Neagra sunt prea mici si nu m-au interesat

Duminica, 08 Februarie 2009, ora 13:21
2380 citiri
Dinu Patriciu: Resursele din Marea Neagra sunt prea mici si nu m-au interesat

Omul de afaceri Dinu Patriciu spune ca nu este interesat de resursele de titei si gaze naturale din Marea Neagra si ca nu va participa la licitatiile care ar urma sa fie organizate de Agentia Nationala pentru Resurse Minerale (ANRM).

"Cand compania Sterling cauta capital, m-am numarat printre cei care au primit datele pentru a investi in aceasta afacere. Dar nu am investit in aceasta afacere pentru ca nu credeam in ea. Si asta pentru ca stiam ca aceste cantitati erau prea mici. Nu m-a interesat. Ei le-au oferit celor interesati sa investeasca. Ne-am hotarat sa nu investim", a declarat omul de afaceri Dinu Patriciu aseara, intr-o emisiune la postul de televiziune Realitatea TV.

Acesta a mai spus ca, potrivit datelor care i-au fost furnizate de catre specialisti, in platforma continentala din Marea Neagra ar exista numai 10 miliarde metri cubi gaze si 5-10 milioane tone titei, adica resurse mult prea mici fata de consumul anual.

"Ne aflam in fata unei diversiuni. Am fost cu totii entuziasmati de verdictul de la Haga. Cu totii am vazut-o ca o victorie, dupa care ni s-au vandut iluzii, cum ca acolo ar fi petrol si gaze care vor imbogati aceasta tara in urmatoarele decenii. Realitatea e alta - specialistii au aratat-o - vorbele au fost luate de valul entuziasmului. Acolo sunt intre 5 si 10 milioane de tone de titei, adica intre o treime si doua treimi din consumul anual al Romaniei si care pot fi exploatati in 5-20 ani. si gaze, 10 miliarde de metri cubi de gaze, care pot fi exploatate in proportie de 80%, daca esti norocos", a mai spus Dinu Patriciu.

Dinu Patriciu a subliniat ca valoarea acelor zacaminte este de cateva zeci de milioane de dolari, dar in pamant, ele nu sunt scoase. Suma este nesemnificativa fata de nivelul consumului.

"Romania are rezerve enorme, la mare adancime, in zona on-shore insa, si nu off-shore, dar explorarea lor costa foarte mult", a precizat omul de afaceri, motiv pentru care nimeni nu a explorat in acea zona in ultimii 20 de ani, deoarece "ne grabeam sa scoatem ceea ce era la indemana, si nici nu aveam tehnologiile necesare".

"Din punctul meu de vedere, compania Sterling face o afacere proasta", a afirmat Patriciu.

Potrivit datelor ANRM, in acele zacaminte ar exista 100 de miliarde de metri cubi de gaze naturale si zece milioane de tone de petrol.

#patriciu, # marea neagra, #resurse , #Gaze naturale