Incurajarea economiei incepe cu de trei ori suprataxare

Marti, 22 Ianuarie 2013, ora 11:21
1712 citiri
Incurajarea economiei incepe cu de trei ori suprataxare

Nu stiu pe unde a fost domnul Victor Ponta in cele 6-7 luni de guvernare, din timpul primului mandat, de a aflat tocmai acuma ca bugetul Romaniei este supraindatorat, iar scadentele de plata pentru imprumuturile mai vechi si mai noi incep sa bata la usa.

Cert este ca i-a trebuit putin timp ca sa identifice sursele suplimentare de venit la buget, evident, dintr-o majorare a unor taxe si accize.

Ca o premiera insa, guvernul Ponta II a pus ochii pe sectorul energetic, considerat printre putinele domenii economice unde se mai invart sume importante de bani. Rezerva este agricultura, dar cu asta o ia mai incet, caci taranii romani sunt oricum la limita subzistentei. Carevasazica, energia electrica, gazele naturale, carbunele, titeiul si ce rezerve or mai fi in subsolul tarii trebuiesc taxate la sange, pentru ca ele inca mai exista.

Intr-unul din editorialele Energy-Center de anul trecut atrageam atentia domnului Daniel Chitoiu, ministru al Economiei la vremea respectiva, ca "vremea haiduciei a trecut", cu referire la intentia acestuia de a suprataxa veniturile companiilor din domeniul energetic. Iata ca m-am inselat, asa cum m-am inselat si asupra politicilor de natura liberala pe care actuala coalitie se angaja sa le promoveze dupa preluarea puterii. Nu liberalizam, ci suprataxam, ca asa suntem noi invatati.

Acuma, cu siguranta ca se vor gasi multi printre noi care sa salute aceste masuri de natura fiscala, pe motivul ca societatile energetice "au supt sangele poporului destul" si a venit momentul sa mai scoata si ele din buzunar. Altii vor spune ca, in final, tot noi vom fi cei care vom achita nota de plata, caci orice taxa suplimentara se duce in pret. Si unii si altii par a avea dreptate la o analiza superficiala.

In realitate, dincolo de motive si presiuni de moment, suprataxarea (in orice domeniu) se intoarce tot impotriva celui care a decis-o si a cetatenilor acestei tari. Mai mult decat atat, domenii economice ca Energia si Agricultura, capabile sa impinga inca motorul economiei inainte vor incepe sa schiopateze mai abitir decat au facut-o pana acum.

Cu exceptia catorva companii private din energie si gaze (Petrom, CEZ, Enel, E.ON sau GDF Suez), restul sectorului energetic este dominat de companiile statului. Acestea din urma gafaie de altfel de o buna bucata de vreme, in sensul ca profiturile ori lipsesc cu desavarsire, ori sunt minuscule. Nici vorba de bani pentru investitii, pentru ridicarea nivelului de performanta, in conditiile in care ele de abia supravietuiesc. Dar, cica trebuie suprataxate.

O taxa clawback, sortita esecului

Taxa clawback, caci despre o asemenea taxa este vorba, a mai fost aplicata si prin alte tari si nu a dus la nimic bun, dovada ca s-a si renuntat la ea. Guvernul nu vede insa aceste lucruri, pentru ca, zice-se, are nevoie de bani. Prin urmare se va institui o taxa "pe monopolul natural" din sectorul energiei electrice si al gazului metan aplicabila operatorilor de transport si distributie, care va fi impusa incepand cu luna februarie 2013 si valabila pana la sfarsitul anului 2014, perioada in care autoritatile estimeaza venituri suplimentare de 127,4 milioane euro.

De asemenea, companiile care deruleaza activitati de extractie si vanzare a gazelor naturale din Romania vor fi si ele suprataxate cu 60% din veniturile suplimentare rezultate din liberalizarea pietei, iar firmele cu activitati de extractie/exploatare si comercializare a resurselor naturale, altele decat gazele naturale, vor suporta o taxa speciala de 0.5% aplicata la veniturile luate in calcul la stabilirea cifrei de afaceri.

De trei ori bravo guvernului Ponta ! Nu a uitat nimic pana aici. Numai ca, respectivele companii vor avea si ele un cuvant de spus, cum au mai avut si altadata si nu se stie cat vor mai agrea zeciuiala, sau dijmuiala guvernului intr-un mediu economic care le devine tot mai ostil. Nu intram acuma in amanunte, caci vom reveni asupra subiectului. Vorbim insa de principii. Cand era pe bancile opozitiei, actuala coalitie de guvernare acuza de zor suprataxarea mediului economic intr-o perioada dificila de criza, in care acesta ar trebui sa poata sa respire. De la Palatul Victoria lucrurile se vad insa, se pare, cu totul altfel. Taxati, dar nu va veti alege cu nimic.

Autor: Alexandru Moldovan, Energy Center

#suprataxare sector energetic, #taxe sector energetic, #suprataxare companii gaze , #Gaze naturale