Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Seful OMV spune ca proiectul Neptun din Marea Neagra va suferi o noua amanare

Seful OMV spune ca proiectul Neptun din Marea Neagra va suferi o noua amanare


Directorul general al grupului OMV AG, Rainer Seele, a declarat joi ca proiectul offshore Neptun din Romania va suferi o noua amanare, unul dintre motive fiind anuntul grupului american ExxonMobil referitor la vanzarea participatiei sale de 50% la acest proiect, transmite agentia de presa APA.

ExxonMobil si OMV Petrom exploreaza zacamantul de mare adancime Neptun din Marea Neagra, estimat la 42 - 84 de miliarde de metri cubi de gaze. Cele doua companii au participatii egale in proiect, iar decizia finala de investitii pentru extractia resurselor nu a fost inca luata.

Rainer Seele a subliniat insa ca vanzarea participatiei detinute de ExxonMobil este inca intr-un stadiu preliminar si deocamdata nu au aparut noi parteneri.

"Nici macar OMV Petrom nu mi-a comunicat, cu privire la acest subiect, daca sunt interesati sa preia aceasta participatie", a spus Seele.

Seful OMV a precizat ca ingrijorarile sale legate de cadrul legislativ existent in Romania cu privire la proiectul Neptun sunt in prezent "oarecum atenuate" si ca pleaca, in continuare, de la ipoteza ca decizia finala de investitii va fi luata in decurs de un an de la modificarea Legii offshore.

Pana acum, in proiectul Neptun au fost investiti 1,5 miliarde dolari, din care jumatate de OMV.

Zilele trecute, Ministerul Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri a initiat un proiect de ordonanta de urgenta pentru modificarea Legii petrolului, astfel incat niciun transfer sau vanzare de participatii la acordurile petroliere sa nu mai poata fi posibil fara aprobarea Guvernului.

"Autoritatea competenta poate refuza, din motive de siguranta nationala, concesionarea si executarea de operatiuni petroliere de explorare, dezvoltare si exploatare a unui zacamant petrolier de catre persoane juridice care sunt efectiv controlate de tari terte Uniunii Europene sau de resortisanti ai tarilor terte Uniunii Europene. In cazul acordurilor petroliere in vigoare, la propunerea autoritatii competente, Guvernul, din motive de siguranta nationala, poate aproba rezilierea acordului petrolier", arata textul ordonantei.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Agerpres
Articol citit de 2930 ori
Citeste mai multe despreOMV proiect Neptun Marea Neagra