Un coridor Marea Neagra - Marea Caspica ar putea fi deschis

Luni, 26 Septembrie 2011, ora 17:43
2185 citiri
Un coridor Marea Neagra - Marea Caspica ar putea fi deschis

Secretarul de stat Bogdan Aurescu a subliniat relevanta cooperarii dintre porturile Constanta si Turkmenbashi in vederea crearii unui coridor de cooperare interregional Marea Neagra - Marea Caspica, intr-o runda de consultari bilaterale cu prim-adjunctul ministrului turkmen de externe, Vepa Hajiev, POTRIVIT nEWSiN.

In cadrul consultarilor, purtate la Asgabat, secretarul de stat Bogdan Aurescu si prim-adjunctul ministrului de externe al Turkmenistanului au abordat si aspecte privind cooperarea economica si in domeniul energetic.

Pe langa necesitatea dezvoltarii cooperarii in domeniul energetic (in acest sens fiind salutata reuniunea din luna noiembrie 2011 de la Bucuresti a Grupului de lucru bilateral pe probleme de energie), partile au convenit asupra importantei crearii unui Grup de lucru similar in domeniul transporturilor.

Secretarul de stat Bogdan Aurescu a subliniat, in context, relevanta cooperarii dintre porturile Constanta si Turkmenbashi in vederea crearii unui coridor de cooperare interregional  Marea Neagra – Marea Caspica.

De asemenea, oficialul roman a exprimat sprijinul Romaniei privind materializarea coridorului transcaspic pentru transportul gazelor naturale din Bazinul Marii Caspice catre Europa.

Acest coridor ar putea ajuta la materializarea gazoductului Nabucco.

In acelasi timp, partea romana a evidentiat, cu exemple concrete, interesul companiilor romanesti de sporire a prezentei pe piata turkmena, in domenii precum: energetic - petrol, gaze naturale, energie electrica; constructii, IT, mobila, managementul frontierelor si al resurselor de apa.

In cadrul consultarilor, desfasurate intr-o atmosfera foarte deschisa si orientata spre atingerea de rezultate concrete, au fost abordate si aspecte privind aprofundarea dialogului politic bilateral la nivel inalt, guvernamental si parlamentar, inclusiv prin extinderea cooperarii bilaterale sectoriale. Un accent deosebit a fost acordat necesitatii implementarii deciziilor la nivel inalt rezultate in urma vizitei la Bucuresti a presedintelui turkmen, Gurbanguli Berdimuhamedov, din 11-13 mai 2011.

De asemenea, au fost abordate si aspecte privind relatiile in plan cultural-educational, precum si elemente de interes reciproc de pe agenda europeana, regionala si internationala. Partea turkmena a multumit pentru bursele acordate, anual, de statul roman tinerilor din Turkmenistan.

Pe agenda intrevederii s-a aflat, de asemenea, problematica regionala, cu accent asupra Regiunii Extinse a Marii Negre si a Strategiei UE pentru Dunare, de natura sa influenteze pozitiv si cooperarea in regiunea Marii Negre. Demnitarul roman a incurajat partea turkmena sa foloseasca oportunitatile oferite de implementarea Strategiei UE pentru Dunare.

Totodata, a fost reliefata si colaborarea in cadrul organismelor internationale, cei doi oficiali trecand in revista cooperarea romano-turkmena foarte buna existenta in prezent, in cadrul ONU. Cele doua parti au convenit sa conlucreze in cadrul OSCE pentru promovarea securitatii energetice si consolidarea dimensiunii economice a organizatiei.

Aceasta este a doua runda de consultari politice bilaterale romano-turkmene - prima s-a desfasurat la Bucuresti, in ianuarie - , la acest nivel, care se organizeaza in baza Protocolului de colaborare intre MAE al Romaniei si MAE al Turkmenistanului, semnat la Bucuresti, la 16 iulie 2008, precum si in aplicarea Declaratiei Comune a presedintilor Romaniei si Turkmenistanului, semnata la Asgabat, la 22 iulie 2009.

Secretarul de stat Bogdan Aurescu a fost primit, in deschiderea rundei de consultari de la Asgabat, de Rashid Meredov, vice-prim-ministru si ministrul afacerilor externe al Turkmenistanului, in cursul intrevederii fiind subliniata prioritatea pe care partile o acorda dezvoltarii relatiei politice de parteneriat dintre cele doua tari.

Oficialul roman a subliniat necesitatea convenirii, pana la sfarsitul acestui an, a textului Planului de actiuni pentru implementarea Declaratiei comune a presedintelui Romaniei si a presedintelui Turkmenistanului, ministrul afacerilor externe turkmen impartasind calendarul propus.

Programul vizitei secretarului de stat Bogdan Aurescu la Asgabat a mai cuprins si sustinerea, in cadrul Institutului de Relatii Internationale de pe langa Ministerul de Externe al Turkmenistanului, a unei prelegeri cu tema "Experienta romaneasca in domeniul delimitarilor maritime".

Presedintele Basescu a fost in vizita oficiala la Ashabad in 22 iulie 2009, insotit de ministrii de externe si al economiei de atunci, Cristian Diaconescu si respectiv Adriean Videanu, dar si de directorul general al Transgaz, Ioan Rusu, si directorul general al Romgaz Medias, Marcel Piteiu.

In mai 2011, presedintele turkmen, Gurbanguli Berdimuhamedov, a fost, la randul sau, in vizita in Romania, a doua efectuata in tara noastra in decurs de trei ani. Cu aceasta ocazie, presedintele Traian Basescu spunea ca proiectul Nabucco este "viabil" atata timp cat parteneri sunt Azerbaidjan si Turkmenistan si a subliniat sprijinul Romaniei pentru solicitarile Turkmenistanului in raport cu UE.

"Trebuie sa fac publica satisfactia mea pentru disponbilitatea Turkmenistanului de a participa la politica energetica a UE prin dezvoltarea Coridorului sudic. in acelasi timp insa consideram absolut corecta solicitarea expresa a Turkmenistanului de angajare in aceste proiecte bazata pe doua elemente fundamentale: un acord politic intre UE si Turkmenistan si constituirea unui consortiu in vederea realizarii conductei pe sub Caspica intre Turkmenistan si Azerbaidjan", a spus Traian Basescu.

Presedintele a subliniat ca nu trebuie sa existe "niciun dubiu" in privinta sustinerii de catre Romania a pozitiei Turkmenistanului, ca inainte de realizarea consortiului care sa faca posibil transportul gazului intre Turkmenistan si Azerbaidjan "trebuie semnat un document politico-juridic la cel mai inalt nivel pentru a da garantii ca gazul va fi solicitat si cumparat".

"As aprecia ca proiectul Nabucco este un proiect viabil, atata timp cat parteneri in acest proiect vor fi Azerbaidjan si Turkmenistan", a conchis Basescu.

La randul sau, ministrul turkmen de externe dadea asigurari, in mai, ca Romania este privita la Asgabat "ca un prieten foarte apropiat, o tara cu care se colaboreaza foarte bine pe relatia bilaterala, dar si ca o trambulina a Turkmenistanului catre Europa".
intre timp, Comisia Europeana a fost mandatata in vederea negocierii unui acord referitor la cadrul legal cu Azerbaijan si Turkmenistan, pentru un gazoduct Trans-Caspic, demers salutat in urma cu doua saptamani de consortiul Nabucco.

Turkmenistanul, fosta republica sovietica, se afla intre Marea Caspica, Afganistan, Iran, Kazahstan si Uzbekistan si detine unele dintre cele mai mari rezerve de gaz din lume.

Fiind foarte dependent de retelele gaz ale Rusiei, Turkmenistanul vinde marea parte a gazului sau catre Rusia, dar intre cele doua tari au aparut tensiuni in ultimii ani. Presedintele Gurbanguli Berdimuhamedov a anuntat in 2009 ca Turkmenistanul este dispus sa se asocieze la proiectul de gazoduct european Nabucco, concurent al gazoductului rusesc South Stream, si sa aprovizioneze conducta cu gaz.

Intr-o telegrama diplomatica publicata de WikiLeaks, datand de anul trecut, ambasadorul american la Bucuresti, Mark Gitenstein, nota ca, in afara de Georgia si Azerbaidjan, Romania a avut discutii preliminare cu Turkmenistanul despre conceptul AGRI si credea ca turkmenii vor fi interesati, daca proiectul demareaza. Prin proiectul AGRI - interconectorul dintre Azerbaidjan-Georgia si Romania - Bucurestiul aspira sa devina un nod energetic regional retinand o parte din LNG pentru consumul intern si exportand restul catre alte parti ale Europei, considera ambasadorul. El relata in telegrama despre o discutie avuta cu secretarul de stat din Ministerul Economiei, Tudor serban, care a cerut sprijin american pentru initiativa AGRI. Ambasada americana aprecia in respectiva telegrama ca AGRI ar putea concura cu Nabucco.

#cooperare constanta turkmenbashi, #coridor cooperare marea neagra marea caspica, #nabucco , #Gaze naturale