Deficitul comercial a urcat in iunie la 4,7 miliarde euro

Luni, 09 August 2010, ora 10:12
1154 citiri
Deficitul comercial a urcat in iunie la 4,7 miliarde euro

Deficitul comercial a urcat la finele lunii iunie la 4,7 miliarde euro, cu 25,4 milioane euro peste nivelul inregistrat in primul semestru din 2009, in conditiile unor exporturi in crestere cu 25,8%, la 17,1 miliarde euro, si a unor importuri de 21,8 miliarde euro, mai mari cu 19,3%, potrivit INS, precizeaza Mediafax.

Valoarea schimburilor intracomunitare de bunuri in semestrul I 2010 a fost de 52,25 miliarde lei (12,59 miliarde euro) la expedieri si de 65,13 miliarde lei (15,69 miliarde euro) la introduceri, reprezentand 73,4% din total exporturi si 71,8% din total importuri.

Datorita bazei de calcul mai reduse, exporturile extra UE 27 au avut o dinamica mai buna, avansand cu 32,3%, la 4,57 miliarde euro, iar importurile extra UE 27 au urcat cu 30,6%, la 6,17 miliarde euro, ceea ce corespunde unui deficit de 1,6 miliarde euro, cu 330 de milioane euro mai mare decat in primele sase luni de anul trecut.

De altfel, majorarea deficitului fata de 2009 provine exclusiv din relatia cu partenerii din afara UE 27, schimbruile intracomunitare inregistrand un deficit de 3,10 miliarde euro, cu 300 de milioane euro sub valoarea de anul trecut.

In semestrul I 2010, ponderi importante in structura exporturilor si importurilor sunt detinute de grupele de produse: masini si echipamente de transport (43,2% la export si 35,0% la import) si alte produse manufacturate (34,3% la export si respectiv 30,7% la import).

In luna iunie 2010, exporturile FOB au insumat 14,06 miliarde lei (3,31 miliarde euro), iar importurile CIF au insumat 17,77 miliarde lei (4,20 miliarde euro).

Comparativ cu luna iunie 2009, exporturile au crescut cu 30,0% la valori exprimate in lei (29,1% la valori exprimate in euro), iar importurile au crescut cu 27,3% la valori exprimate in lei (26,5% la valori exprimate in euro).

Fata de luna mai 2010, exporturile din luna iunie 2010 au crescut cu 12,0% la valori exprimate in lei (10,3% la valori exprimate in euro), iar importurile au crescut cu 7,3% la valori exprimate in lei (5,7% la valori exprimate in euro).

Deficitul comercial FOB-CIF in luna iunie 2010 a fost de 3,75 miliarde lei (889,5 milioane euro), mai mare cu 579,1 milioane lei (133,3 milioane euro) decat in luna iunie 2009.

#comercial, #deficit, #euro, #miliarde , #Importuri