Sistemul sanitar, impins in colaps legal

Luni, 10 Iunie 2013, ora 17:55
1822 citiri
Sistemul sanitar, impins in colaps legal

Managerii de spitale vor fi destituiti in cazul in care unitatea pe care o conduc inregistreaza trei luni consecutive plati restante, se arata intr-o Ordonanta de Urgenta emisa de Guvernul Romaniei. Balanta atarna greu asupra sistemului sanitar din Romania si aduce in avantaj, din nou, industria farmaceutica care poate incasa sume importante din penalitati.

Intr-un articol publicat anterior, Business24 arata ca Ministrul Sanatatii a dat o circulara in care managerii de spitale erau "anuntati" ca vor fi demisi daca inregistreaza datorii, si mai mult, daca declara in presa ca nu se descurca cu fondurile de Guvern, vor fi, deasemenea dati afara pentru management defectuos.

Guvernul a transformat circulara in Ordonanta de Urgenta potrivit careia managerul incheie un contract cu Ministerul Sanatatii pe o perioada de maximum trei ani.

Contractul de management poate, insa, inceta inainte de termen in urma evaluarii anuale sau "ori de cate ori este nevoie", efectuata pe baza criteriilor de performanta si a criteriilor specifice stabilite prin act administrativ al conducatorilor ministerelor, inclusiv in functie de situatia platilor restante.

Aceasta masura vine in contextul in care autoritatile au redus veniturile spitalelor. Ministrul Nicolaescu a decis aplicarea unui plafon superior pentru veniturile fiecarei unitati spitalicesti care nu poate fi mai mare de 25% fata de suma contractata anul trecut. Masura se aplica in cazul unitatilor care incheie contracte cu Casele de Asigurari din 2013.

Practic, managerii spitalelor trebuie sa se descurce cu din ce in ce mai putin bani, iar, daca nu isi platesc furnizorii la timp risca sa fie demisi din functie.

Care sunt efectele masurii

Aceste masuri adoptate de Guvern de la inceputul anului vor pune si mai multe presiune pe sistemul nostru sanitar, iar cel mai mult vor avea de suferit tot pacientii.

Managerii vor reduce costurile - Managerii de spitale vor fi interesati sa-si pastreze functia si, pentru a nu inregistra datorii vor face mai putine cheltuieli, deci vor cumpara mai putine medicamente, astfel ca actul medical va scadea din punct de vedere calitativ.

Industria farmaceutica profita - Industria farmaceutica va profita de legislatia nationala si isi va rotunji veniturile cu penalitatile pe care statul le va plati pentru eventuale intarzieri.

Pacientii platesc - Iar pacientii vor cumpara si mai multe medicamente pentru interventii care au loc chiar in spitalele de stat din Romania, intr-un sistem de stat pentru care cotizeaza lunar.

Corbii sistemului sanitar: industria farmaceutica

Autoritatile vor sa reglementeze, prin aceste legi, relatia intre furnizori si institutiile statului. Totusi, in sistemul de Sanatate din Romania acesta relatia functioneaza pe baza unor "acorduri mutuale": industria farmaceutica accepta plata dupa un an atat timp cat aveau unde sa isi vanda medicamentele.

Potrivit unor surse din piata, in industria farmaceutica de produse inovative castigurile sunt atat de mari incat ei pot astepta un an de zile sa isi incaseze banii de la stat pentru ca profitul de permite.

Pe termen scurt, producatorii de medicamente vor beneficia de pe urma platii de penalitati pentru intarzierile la plata medicamentelor, desi pe termen lung vor avea de suferit de dupa reducerea fondurilor si vanzari mai scazute.

#industria farmaeutica, #plata medicamente spitale, #manageri spitale demisie , #Industria farmaceutica