Regulile UE in privinta laptelui, din 2014

Joi, 17 Noiembrie 2011, ora 21:00
2191 citiri
Regulile UE in privinta laptelui, din 2014

Comisia Europeana a aprobat solicitarea Romaniei de prelungire, pana la 31 decembrie 2013, a perioadei de tranzitie pentru atingerea cerintelor europene privind calitatea laptelui crud de vaca din Romania, producatorii cerand o amanare suplimentara.

Comitetul Permanent pentru Lantul Alimentar si Sanatatea Animala, organism al Comisiei Europene (CE), arata ca in prezent toate unitatile care au beneficiat de o perioada de tranzitie pentru a indeplini cerintele structurale conform pachetului legislativ de igiena si-au indeplinit angajamentele, se arata intr-un comunicat de joi al Agentiei Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA).

In ce priveste calitatea laptelui, s-au facut eforturi si s-au inregistrat progrese, spune Agentia, insa producatorii au solicitat o perioada de tranzitie suplimentara, pana la 31 decembrie 2013, pentru ameliorarea calitatii laptelui crud (si implicit a sistemului de colectare a laptelui si a igienei de la fermele de vaci de lapte si unitatile de procesare a laptelui).

In continuare, Romania va informa sistematic organismele europene de specialitate asupra progreselor inregistrate pentru asigurarea respectarii in intregime a cerintelor de calitate a laptelui pana la termenul fixat.

Aceasta prelungire a perioadei de tranzitie va avea beneficii asupra tuturor celor implicati in sectorul laptelui de vaca, crescatori si fermieri de animale si operatori din domeniu, centre de colectare sau unitati de procesare.

Cei care cresc un numar mic de animale au posibilitatea sa isi valorifice pentru cel putin inca un an laptele, iar unitatile de procesare pot procesa si vinde in continuare in Romania produsele respective, potrivit sursei citate.

"Este o realizare ale carei beneficii imediate vor fi pastrarea locurilor de munca in domeniu sau crearea de altele noi, cresterea efectivelor de vaci de lapte si in esenta o modalitate de a evita implicatii sociale si economice nedorite, care ar putea rezulta ca urmare a sistarii activitatii unitatilor de industrie alimentara", se arata in comunicat.

Esential este ca aceasta perioada suplimentara obtinuta sa fie constructiva si utilizata pentru aplicarea unor masuri si derularea unor programe pentru imbunatatirea calitatii laptelui crud de vaca, a sistemului de colectare a laptelui de vaca si modernizarea si dezvoltarea fermelor agricole, in acord cu cerintele si reglementarile europene, sustine Agentia.

80% din laptele produs in Romania e conform cu reglementarile europene

ANSVSA a trimis CE un raport detaliat in aceasta vara, legat de evolutia situatiei din sectorul productiei si procesarii laptelui de vaca, care a inclus particularitatile nationale, dificultatile intampinate dar si avantajele de care ar beneficia Romania in cazul obtinerii unei perioade suplimentare de tranzitie.

Raportul a prezentat faptul ca din totalul de 784.200 de exploatatii pentru productia de lapte de vaca existente in Romania, cu un efectiv de 3.110.000 capete, 540.000 (85 la suta) sunt cele cu un efectiv de 1-3 capete de bovine - exploatatii gospodaresti care detin un total de peste 930.000 de animale.

Un alt argument inserat in raport a fost acela ca doar 80 la suta din laptele furnizat de crescatorii de bovine din Romania fabricilor de procesare este conform cu reglementarile europene.

Estimarea realizata de catre expertii ANSVSA la finele raportului prezentat Comisiei Europene, a aratat ca la sfarsitul precedentei perioade de tranzitie acordate Romaniei, 31 decembrie 2011, 19 la suta din laptele crud de vaca livrat la unitatile de procesare nu va putea atinge conformitatea cu parametrii de calitate (numar total de germeni/ml si numarul de celule somatice/ml) prevazut de reglementarile europene.

#standarde europene lapte, #Romania standarde calitate lapte , #Industria laptelui