Noi acorduri petroliere aprobate de Guvern

Miercuri, 05 Decembrie 2012, ora 10:27
2309 citiri
Noi acorduri petroliere aprobate de Guvern

Guvernul a aprobat in sedinta de marti patru acorduri petroliere de concesiune pentru explorare/dezvoltare/exploatare in perimetrele EX-2 TRIA, EX-11 BUZIAS, EX-6 CURTICI, EX-4 TULCA.

Durata de concesiune negociata este de 30 de ani contractuali, cu posibilitatea de prelungire, pe perioade succesive, pana la epuizarea rezervelor de petrol, in limita unei durate maxime de 45 de ani a prezentului acord, potrivit purtatorului de cuvant al guvernului, Andrei Zaharescu.

De asemenea, acordurile includ conditii referitoare la respectarea legislatiei privind protectia mediului.

In baza acordului petrolier, titularul exploateaza titei si gaze naturale asociate, gaze libere si condensate. Companiile castigatoare au fost selectate in urma procedurii de licitatie.

Titularii acordurilor sunt East West Petroleum Corp, pentru EX-2 TRIA, Universal Petroleum pentru EX-11 BUZIAS, Expert Petroleum si Mol Ungarian Oli and Gas Public Limited Company pentru EX-6 CURTICI si Clara Petroleum pentru EX-4 TULCA.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#acorduri petroliere aprobate, #exploatare petroliera, #castigatori licitatie acorduri petroliere , #Industria petroliera