Oficiali romani, in vizita in SUA pentru a invata cum se extrag gazele de sist

Joi, 21 Martie 2013, ora 17:13
2520 citiri
Oficiali romani, in vizita in SUA pentru a invata cum se extrag gazele de sist

O delegatie formata din reprezentanti ai Ministerului Economiei, Ministerului Mediului, ANRM si ANRE, din care face parte si presedintele autoritatii de reglementare, Niculae Havrilet, se afla in SUA pentru a asista la demonstratii privind extragerea gazelor de sist.

"Este o misiune de contact in zona economica, in statul american Texas, deplasare organizata de USTDA (Agentia pentru Comert si Dezvoltare a SUA - n.r.) ", a declarat Havrilet.

El considera ca romanii nu ar trebui sa aiba niciun motiv de ingrijorare in ceea ce priveste extractia gazelor de sist.

Potrivit lui Havrilet, din delegatie fac parte manageri si directori din Agentia Nationala pentru Resurse Minerale (ANRM), Autoritatea Nationala de Reglemetare in domeniul Energiei (ANRE), din Ministerele Economiei si Mediului.

Demonstratiile tehnice de extragere a gazelor de sist sunt derulate de companiile americane Halliburton, ExxonMobil, Chevron si Cameron. Toate companiile mentionate au activitati in Romania.

Chevron intentioneaza sa inceapa in a doua jumatate a acestui an forarea unui put de explorare a gazelor de sist in judetul Vaslui si va initia studii seismice pentru cele trei perimetre din judetul Constanta.

Populatia din aceste zone se opune extractiei acestor gaze, considerand ca procedeele utilizate sunt daunatoare mediului.

Romania importa de la Gazprom, prin intermediari, aproximativ o treime din necesarul de gaze naturale, la preturi mult mai mari fata de nivelul celor indigene.

SUA a reusit da devina cel mai mare producator de gaze din lume ca urmare a volumelor masive de gaze de sist. Gazele de sist sunt de fapt gaze naturale, aflate insa in zacaminte mai greu accesibile. Pentru extractia acestor resurse se utilizeaza un procedeu considerat periculos pentru mediu.

#gaze sist Romania, #extragere gaze sist Romania, #ANRE gaze sist SUA , #Industria petroliera