Guvernul se lauda cu reindustrializarea, dar e pus la zid de industriasi. Vezi cauze

Joi, 24 Octombrie 2013, ora 09:31
2790 citiri
Guvernul se lauda cu reindustrializarea, dar e pus la zid de industriasi. Vezi cauze
Azomures este singurul combinat chimic care mai functioneaza in prezent

Fostul ministru al Economiei, Varujan Vosganian, a vorbit tot anul despre strategia de reindustriliazare a tarii. Planul de atac ar fi trebuit finalizat pana luna trecuta, dar ministerul tace mormant. Industriasii striga in zadar ca pretul gazelor inchide rand pe rand portile uzinelor care inca mai sustin economia.

"Incercati sa inchideti ochii si imaginati-va o Romanie fara stampile. Romania trebuie sa nu mai aiba stampile si va spun ca in strategia de reindustrializare vom avea acest lucru. Disparitia stampilelor va fi modul nostru de o rupe ca mentalitate cu trecutul. Pare un fleac, dar nu este. Cine are stampila, are puterea: 'A fugit noaptea si a luat si stampila cu el'. Stampila este robia noastra in fata democratiei. Apoi, trebuie sa existe un suport informatic al intregii administratii. Fara asta, oricat de multi bani ai avea se vor scurge ca apa printre degete", afirma in primavara Varujan Vosganian.

Pana la stampile, fabricile romanesti "inchid ochii" oricum, unitate, cu unitate, pentru ca nu-si mai permit sa plateasca facturile la energie.

"Cel mai grav afectate au fost unitatile din industriile metalurgiei si siderurgiei, constructiilor de masini, chimiei, sticlei si ceramicii, in care cheltuielile cu gazele naturale si energia electrica ocupa o pondere importanta in costurile de productie. S-au inregistat pierderi si dificultati in comercializarea produselor, s-au redus capacitati de productie, s-au efectuat restructurari si disponibilizari de personal, majoritatea unitatilor din chimie si-au incetat activitatea productiva. Dificultatile actuale prin care trece industria sunt reflectate si de scaderea continua a consumului de gaze naturale si energie electrica. In cele opt luni mentionate, consumul de gaze naturale a scazut cu peste 8% fata de perioada similara din 2012", au declarat reprezentantii Confederatiei Patronale din Industrie, Agricultura, Constructii si Servicii din Romania (CONPIROM), organizatie care reprezinta interesele a peste 1500 de societati si 500.000 de angajati.

Pretul gazelor naturale a crescut de la 484 lei/1.000 m.c. in ianuarie 2013, la 724/1.000 m.c. lei in octombrie, in conditiile in care energia reprezinta pana la 80% din costurile de productie industriala.

Din ianuarie 2014, pretul gazelor din productia interna va continua sa creasca ajungand la 763 lei / 1.000 m.c. - cu circa 57 % mai mare fata de ianuarie 2013.

"Ne confruntam cu reduceri ale capacitatii de productie, planificam disponibilizari. Din sapte combinate chimice, doar unul functioneaza in regim normal - Azomures", sustine Marin Mirea, presedintele Federatiei Metachim.

Propunerile pentru salvarea industriei, ingropate in sertarele Ministerului Economiei

CONPIOROM a inaintat in vara un set de propuneri, care au ca scop evitarea unui colaps total al industriei, redeschiderea unitatilor de productie si salvarea a circa 22.000 de locuri de munca, potrivit reprezentantilor organizatiei.

Desi cei de la Ministerul Economiei s-au declarat de acord cu setul de propuneri si au promis modificarea legii pana la finalul lunii septembrie, nu s-au tinut de cuvant.

  • Industriasii cer eliminarea sistemului "cosului de gaz" pentru toti consumatorii eligibili, implementat in anul 2006. Desi a fost definit ca 'tranzitoriu', a devenit 'permanent'. Sistemul a fost pus in discutie in repetate randuri de Comisia Europeana, existand si o procedura de infrigement in acest sens.

    "Este profund incorect si neconform cu legislatia Uniunii Europene ca un consumator, care teoretic este eligibil/liber sa isi aleaga furnizorul, sa fie obligat sa cumpere gaze naturale din import", sustine Vasile Turcu, presedintele CONPIROM.

  • Industriasii mai cer facilitati de tranzactionare pentru gazele naturale dupa modelul polonez, pentru contracte pe termene de o luna, un an sau doi ani.

    "Crearea unor astfel de facilitati ar fi de natura sa creasca transparenta pietei. In Polonia, in prezent, se deruleaza tranzactii de gaz pe bursa POLPX, pentru perioade de un an, companiile producatoare fiind obligate sa tranzactioneze 70% din cantitatile pe care le detin pe aceasta bursa. In prezent, in Romania se lucreaza doar la contracte pe o luna, dar nu contribuie la asigurarea unei piete competitive", argumenteaza reprezentantii industriei.

  • Reducerea tarifelor de transport pentru consumatorii intreruptibili este o alta propunere care vine din partea CONPIROM. In Uniunea Europeana, marii consumatori care se declara intreruptibili, au un discount de aproximativ 30% din tariful de transport, datorita contributiei pe care o au la securitatea aprovizionarii.

    In Romania, tarifele de transport sunt semnificativ peste media europeana, iar consumatorii mari (intreruptibili) nu beneficiaza de discounturi.

    "Aceasta facilitate se poate introduce in noul regulament pentru consumatorii intreruptibili la care lucreaza Ministerul Energiei, Romania fiind singura tara din UE care nu are reglementat statutul de consumator intreruptibil si pe care Uniunea Europeana pune un mare accent", au comentat industriasii.

  • De asemenea, CONPIROM atrage atentia asupra suspiciunilor din randul operatorilor de pe piata gazelor naturale, in privinta comportamentului incorect al companiilor distribuitoare de gaz natural, care cresc artificial cantitatile destinate populatiei, surplusul revanzandu-se catre consumatorii non-casnici din piata concurentiala.

    "In felul acesta, bugetul de stat este vaduvit de sume importante ce provin din supra-impozitare, iar ceilalti consumatori sunt afectati. Un control ANRE poate asigura transparenta operatiunilor desfasurate de catre distribuitori".

  • Industriasii mai sustin scoaterea CET-urilor din categoria consumatorilor casnici. Avand in vedere ca CET-urile pot beneficia de bonus de cogenerare si ca nu toate CET-urile sunt in segmentul reglementat, se impune ca toate acestea sa fie in segmentul concurential, sunt de parere reprezentantii CONPIROM.

    "Practica a demonstrat ca cele mai multe tranzactii incorecte/frauduloase de preluare a unor cantitati insemnate de gaze naturale din productia interna au fost destinate productiei de energie electrica, aceasta fiind apoi vanduta pe piata libera, inclusiv pe PZU, ducand la distorsiunea grava a pietei de energie", argumenteaza presedintele organizatiei, Vasile Turcu.

  • #probleme industrie, #reindustrializare Romania, #gaze naturale industrie, #pret gaze naturale , #Industria