Isarescu spune ca BNR se asteapta la un varf al inflatiei, dar nu are niciun rost sa reactioneze

Marti, 07 Noiembrie 2017, ora 19:43
2538 citiri
Isarescu spune ca BNR se asteapta la un varf al inflatiei, dar nu are niciun rost sa reactioneze
Foto: Arhiva Ziare.com

Banca Nationala se uita atent la tendinta inflatiei si se asteapta la o crestere in primele luni ale anului viitor ca urmare a unui efect statistic, dar daca se vor observa cresteri care tind sa dureze, atunci va interveni, a declarat marti guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei, Mugur Isarescu,

"Va spun ca ne vom uita foarte atent la tendinta, daca este vorba de ceva mai mult sau mai putin accidental, statistic. Ne asteptam ca in trimestrul I, statistic, sa avem un varf de inflatie. Din ce cauza? Pentru ca anul trecut, prin introducerea TVA-ului, inflatia a fost foarte scazuta si atunci inflatia pe un an de zile, ianuarie 2018 raportat la ianuarie 2017 arata o crestere, chiar daca inflatia lunara din ianuarie anul viitor nu va fi mare. La fel si in februarie, la fel si in martie.

Deci noi ne asteptam la un asemenea puseu al inflatiei. Stim insa ca el va fi depasit. Nu are niciun rost sa reactionam la el. In sensul sa luam masuri care inseamna bruscarea economiei pentru a ataca o chestiune care este temporara. Dar daca vedem ca este vorba de o tendinta si o crestere a inflatiei care tinde sa dureze, bineinteles ca vom reactiona", a spus Mugur Isarescu.

Guvernatorul a precizat ca in raportul privind inflatia pe care il va prezenta pe 9 noiembrie BNR face o comparatie cu Polonia, Ungaria Cehia, dar si cu bancile centrale mai mari, iar pe baza de date si tabele se poate observa ca in toate tarile se mentine o diferenta destul de mare intre rata de politica monetara si rata efectiva a inflatiei, inclusiv in Uniunea Europeana.

De asemenea, intrebat despre riscurile interne induse de politica fiscala, acesta a afirmat ca spera ca acestea sa se mai diminueze in sedinta de Guvern de miercuri.

"Riscurile speram sa se mai diminueze maine. Ca inteleg ca maine va fi o sedinta. Se va lua o decizie", a spus Isarescu.

#Isarescu inflatie BNR , #Inflatie