Romania, printre statele membre UE care cheltuie cel mai putin pentru recreatie si sport

Luni, 23 Septembrie 2019, ora 11:00
1763 citiri
Romania, printre statele membre UE care cheltuie cel mai putin pentru recreatie si sport
Foto: Pixabay

In anul 2017, cele 28 de state membre UE au alocat 51,3 miliarde euro din cheltuielile guvernamentale pentru recreatie si sport, pe ultimele locuri fiind Croatia (13 euro pe cap de locuitor), Bulgaria (16 euro), Slovacia (23 de euro) si Romania (25 euro pe cap de locuitor), arata datele publicate luni de Eurostat.

In schimb, in acelasi an in trei state membre UE, cheltuielile guvernamentale pentru recreatie si sport au fost mai mari de 200 de euro pe cap de locuitor: Luxemburg (492 de euro pe cap de locuitor), Suedia (256 euro) si Finlanda (206 euro). Aceste trei state sunt urmate indeaproape de Olanda (199 euro), Danemarca (192 euro) si Franta (183 euro).

Media la nivelul Uniunii Europene este de 100 de euro pe cap de locuitor. Deasupra acestei medii se situeaza tari precum Ungaria si Belgia, iar sub medie sunt tari precum Germania, Spania, Italia si Marea Britanie.

Eurostat subliniaza ca, pe ansamblu, cheltuielile guvernamentale pentru recreatie si sport au ramas stabil ca procent din cheltuielile totale de la inceputul publicarii datelor statistice cu privire la acest indicator, in anul 2004.

#Romania cheltuieli sport, #Romania cheltuieli recreatie , #Investitii economice