FORT: Sistemul de carduri pentru pensionari favorizeaza o anumita companie

Miercuri, 19 Ianuarie 2011, ora 15:13
1268 citiri
FORT: Sistemul de carduri pentru pensionari favorizeaza o anumita companie

Federatia Operatorilor Romani de Transport (FORT) acuza MTI ca, prin proiectul de ordonanta care va obliga operatorii sa-si doteze vehiculele cu cititoare de carduri, favorizeaza o companie care vinde astfel de sisteme si estimeaza un cost pentru aceasta tehnologie de peste 100 milioane euro, anunta Mediafax.

"Schema propusa a fi implementata prin aceasta ordonanta suspectam ca a fost pregatita in secret de Ministerul Transporturilor impreuna cu reprezentantii unei companii care vinde pe piata romaneasca astfel de sisteme si prevede ca pensionarul sau dupa caz veteranul primeste o cartela magnetica cu un anumit numar de calatorii anuale si se urca la bordul vehiculului, moment in care printr-o conexiune de internet se transmite catre biroul central al Autoritatii Rutiere Romane (ARR) o informatie privind numarul de persoane din categoriile defavorizate aflate in deplasare pe un anumit traseu si asta in conditiile in care oricum numarul de calatorii de pe cartela este limitat", se arata intr-un comunicat al FORT, remis, miercuri, agentiei MEDIAFAX.

Totodata, FORT sustine ca valoarea investitiei pentru achizitia de software, a serverului si a calculatoarelor care vor intra in dotarea ARR este de 850.000 de euro.

Potrivit unui proiect de ordonanta elaborat de Ministerul Transporturilor si Infrastructurii (MTI), pensionarii, veteranii de razboi si vaduvele de razboi vor primi, pana la finele anului, legitimatii de transport de tip card cu cip de memorie pentru calatoriile rutiere judetene si interjudetene, iar firmele de transport vor fi obligate sa echipeze vehiculele cu cititoare de carduri.

Cardurile vor fi nominale si vor avea inscris codul numeric personal al fiecarui beneficiar.

Federatia sustine ca a propus MTI acum doi ani o solutie prin care sa se evite fraudele legate de legitimatiile de calatorie pentru persoanele defavorizate.

"Solutia (...) este aceea prin care categoriile defavorizate merg cu bonul de transport la organismele tutelare pentru a-si recupera sumele de bani aferente drepturilor privind gratuitatile si reducerile.

Aceasta fiind singura metoda prin care statul ar avea controlul asupra utilizarii corecte a gratuitatilor si a reducerilor.

In aceasta ordonanta precum si in aceasta aplicatie tehnica ce doreste a fi impusa cu orice pret exista o lunga serie de contradictii, de factori avand in vedere ca ARR isi desfasoara activitatea de control cu predilectie in trafic, nici un sistem neputand fi sigur", precizeaza sursa citata.

Totodata, federatia este de parere ca aceasta ordonanta nu va aduce "nimic util pasagerilor, firmelor de transport si pietei in ansamblu".

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#carduri, #pensionari, #fort, #legitimatii calatorie , #Ministerul Transporturilor