Exporturile de petrol ale Iranului merg inainte: Embargoul UE, fara efect

Luni, 03 Septembrie 2012, ora 09:31
1584 citiri
Exporturile de petrol ale Iranului merg inainte: Embargoul UE, fara efect

Exporturile de petrol ale Iranului sunt la un nivel normal si nu au fost afectate de embargoul impus de statele occidentale, a declarat duminica un oficial iranian pentru agentia ISNA.

"Nu vedem nimic anormal, aproape totul progreseaza in mod obisnuit", a declarat directorul pentru relatii internationale in cadrul companiei petroliere nationale din Iran (NIOC), Mohammad Ali Khatibi Tabatabaei, fara a oferi insa cifre cu privire la exporturile actuale de petrol ale Iranului.

Principali cumparatori de petrol iranian si-au redus semnificativ achizitiile ca urmare a presiunilor venite din partea SUA si a Uniunii Europene, care vor sa diminueze veniturile din petrol ale Iranului pentru a determina autoritatile de la Teheran sa inceteze programul lor nuclear.

Importurile de petrol iranian ale Japoniei au scazut la zero in luna iulie, pentru prima data dupa 1981, arata cifrele oficiale publicate saptamana trecuta. Pentru a compensa acest lucru, Japonia si-a sporit importurile de titei din Emiratele Arabe Unite si Irak. De asemenea, Africa de Sud nu a important petrol din Iran in luna iulie, in conditiile in care anterior, un sfert din necesarul sau de petrol era importat din Iran.

Embargoul impus de UE include si interdictia asigurarii navelor iraniene. Teheranul si-a manifestat intentia de a oferi o asigurare de pana la un miliard de dolari pentru navele iraniene care transporta petrol.

"Aceasta masura a fost luata in urma cu cateva luni si toata lumea a vazut ca firmele de asigurari pot oferi o acoperire de un miliard de dolari", a spus Mohammad Ali Khatibi Tabatabaei.

La 1 iulie, a intrat in vigoare embargoul petrolier impus Iranului de Uniunea Europeana, ca urmare a lipsei oricarui progres privind programul nuclear iranian. In 2011, Teheranul a exportat aproximativ 450.000 de barili de petrol pe zi (18% din exporturile sale) spre Uniunea Europeana.

#Iran exporturi petrol, #exporturi petrol Iran embargo, #embargo petrol Iran, #UE embargo petrol Iran , #Petrol