Ingrijorarea legata de stocurile de benzina din SUA a scumpit petrolul cu un dolar

Vineri, 18 Mai 2007, ora 09:45
761 citiri

Petrolul s-a scumpit joi la peste 69 dolari/baril, aproape de cotatia maxima din acest an, deoarece inchiderea unor rafinarii americane a afectat stocurile de carburant inaintea verii ,cand cererea de benzina creste in SUA, cea mai mare piata energetica din lume.

Petrolul Brent s-a scumpit cu 1,35 dolari/baril, pana la cotatia de 69,32 dolari/baril, aproape de cotatia maxima din 2007, de 69,59 dolari/baril, atinsa la mijlocul lunii aprilie. Barilul de titei vandut pe piata americana s-a scumpit cu 1,29 dolari, pana la cotatia de 63,84 dolari.

Inchiderea unor rafinarii in Statele Unite ale Americii a mentinut ingrijorarea investitorilor cu privire la cererea de benzina din timpul verii, in pofida cresterii importurilor de benzina.

Stocurile de benzina au urcat saptamana trecuta cu 1,7 milioane de barili, dupa ce importurile au urcat cu 1,5 milioane de barili pe zi.