Irakul va deveni al doilea mare exportator de petrol la nivel mondial pana in 2030

Miercuri, 10 Octombrie 2012, ora 08:33
2200 citiri
Irakul va deveni al doilea mare exportator de petrol la nivel mondial pana in 2030

Productia de petrol a Irakului se va dubla pana la sfarsitul acestui deceniu, iar pana in 2030 acest stat va deveni al doilea mare exportator la nivel mondial, dupa Arabia Saudita, potrivit unui studiu realizat de Agentia Internationala pentru Energie (AIE).

In prezent, Irakul produce circa 3,2 milioane de barili de petrol pe zi.

Economistul sef al AIE, Fatih Birol, considera ca productia de petrol a Irakului va avea un rol esential pentru "sanatatea economiei mondiale".

El a aratat ca Irakul va asigura 45% din cresterea ofertei de petrol, in actualul deceniu.

Daca estimarile AIE se vor confirma, cresterea ofertei de petrol provenite din Irak ar putea avea consecinte majore pentru geopolitica petrolului si va modifica semnificativ balanta puterii in cadrul OPEC. Irakul ar devansa Iranul si Venezuela, devenind al doilea membru ca influenta in cartel, dupa Arabia Saudita.

Mai multe decenii de conflicte si sanctiuni internationale si-au pus amprenta asupra industriei petroliere irakiene, care a inceput insa sa isi revina in ultimii cativa ani.

Autoritatile de la Bagdad au semnat in ultimii ani contracte cu mai multe companii petroliere mari precum BP si Royal Dutch Shell, pentru cresterea productiei la unele dintre cele mai mari zacaminte din tara.

Exporturile irakiene de petrol au atins in septembrie 2,6 milioane de barili pe zi, cel mai ridicat nivel din ultimii 30 de ani.

Relansarea sectorului a fost intarziata de incapacitatea de adoptare a unei legi a hidrocarburilor, din cauza dezacordurilor guvernului cu regiunea autonoma kurda din nordul tarii, referitoare la drepturile asupra petrolului.

Autoritatile kurde au nemultumit guvernul federal prin semnarea unor contracte cu companii internationale precum Exxon Mobil si Chevron, pe care Bagdadul le considera ilegale.

Potrivit scenariului de baza al AIE, exporturile irakiene de petrol va creste de peste doua ori, la 6,1 milioane de barili pe zi pana in 2020, in timp ce veniturile anuale aduse de aceste vanzari vor ajunge la o medie de 200 de miliarde de dolari pana in 2035.

Irakul ar deveni astfel in 20 de ani un centru energetic major si ar avea un PIB egal cu cel actual al Arabiei Saudite.

Agentia avertizeaza totusi ca estimarea este valabila numai daca va fi aprobata legea hidrocarburilor, care sa reglementeze industria de profil.

#Irak export petrol, #exportatori petrol, #Irak productie petrol, #Irak exporturi petrol , #Petrol