Lukoil are unda verde pentru inceperea operatiunilor de foraj in apele romanesti ale Marii Negre

Marti, 29 Octombrie 2019, ora 15:16
2930 citiri
Lukoil are unda verde pentru inceperea operatiunilor de foraj in apele romanesti ale Marii Negre
Foto: Pixabay

Autoritatea Competenta de Reglementare a Operatiunilor Petroliere Offshore (ACROPO) a transmis companiei Lukoil Overseas acceptul pentru inceperea operatiunilor petroliere de foraj in perimetrul Trident din apele romanesti ale Marii Negre, potrivit unei postari pe pagina de Facebook a institutiei.

"In conformitate cu prevederile Legii nr. 165/2016 privind siguranta operatiunilor petroliere offshore, cu modificarile si completarile ulterioare, in urma evaluarii documentatiei privind proiectul de sapare a sondei de explorare Trinity 1X, perimetrul EX-30 Trident, ACROPO a transmis catre Lukoil Overseas Atash. B.V. acceptul sau pentru inceperea operatiunilor de foraj. Este primul proiect pe care l-am evaluat pe zona offshore de deep waters (ape de mare adancime - n.r.), o adevarata provocare pentru specialistii ACROPO. Asteptam cu interes urmatorul proiect. Succes Operatorului! Stay SAFE!", au scris reprezentantii ACROPO.

Petrimetrul Trident este explorat de Lukoil si Romgaz, iar primele date au relevat resurse de gaze estimate la 30 de miliarde de metri cubi.

Instalatia de foraj Scarabeo 9, detinuta de Grup Servicii Petroliere (GSP), a plecat vinerea trecuta din dana pentru a incepe forajul in perimetrul Trident pe 4-5 noiembrie.

"Instalatia de foraj Scarabeo 9 va opera de acum inainte in perimetrul Trident, explorat de Lukoil si Romgaz, in coparticipare, cu ajutorul colegilor de la Grup Servicii Petroliere si Saipem, care asigura partea de operare si celelalte servicii. Este un mare succes din punctul meu de vedere, care, speram din tot sufletul, precede alte si alte realizari importante in ceea ce priveste explorarea in Marea Neagra. Resursa estimata este undeva la peste 30 miliarde mc. Estimarea vine dupa toate calculele, aici vorbim de seismica, de interpretarea datelor, de forare, de toate celelalte", a declarat, vineri, directorul general al Romgaz, Adrian Volintiru.

Gabriel Comanescu, CEO si presedinte al Grup Servicii Petroliere (GSP), a precizat ca in perimetrul 30 (Trident) aceasta va fi a doua sonda, dupa cea din 2014.

"In perimetrul 30 aceasta este a doua sonda, numai ca se face cercetare pe un nou lead. Perimetrul 30 a fost descoperit la prima campanie din 2014. Prima sonda a fost forata de GSP - Transocean. Acum urmeaza tot o sonda de explorare. Se cerceteaza al doilea lead. Daca si acesta dovedeste rezerva urmeaza faza 2, pentru sondele de conturare. In minimum 6 luni, maximum 12 luni se ia decizia pentru faza 2, faza urmatoare. (...) Costurile pentru aceasta etapa depasesc 100 milioane de dolari. Nava pleaca azi spre pozitionare in mare. In jur de 4-5 noiembrie incepe forajul. Durata este de 61 de zile ferma, urmand o perioada de testare. Daca intra in strat si stratul este ceea ce cauta, urmeaza perioada de testare de 30 de zile. Discutam de 61 de zile pana la 90 de zile", a explicat Comanescu.

El a subliniat ca GSP efectueaza aceasta operatiune cu Saipem, deoarece exista o colaborare mai larga, cu tot grupul, si pentru ca aceasta a fost platforma disponibila ce a putut fi adusa la momentul oportun.

"Platforma era in Cipru si a fost libera de contract. (...) Are experienta de anul trecut, cand a intrat in Marea Neagra, a sapat o sonda pentru ENI in Rusia. Sistemul este facut special pentru a intra si iesi din Marea Neagra", a mai spus seful GSP, in opinia caruia, optimist vorbind, se va ajunge la un zacamant la fel de mare ca Neptun Deep.

Intrebat cand ar putea intra primele gaze offshore in retea, Comanescu a raspuns ca in 2021 vor intra cele de la Black Sea Oil Gas si in patru-cinci ani si cele de la Lukoil Romgaz si Neptun Deep, perimetru operat de OMV Petrom si Exxon.

"Primul care intra cert este BSOG, in 2021, in martie. Si Lukoil, estimarea mea, daca se gaseste ceva acum, este best case 4 ani, worst case 5 ani. Cam acelasi timp in care ma astept si Neptun Deep sa fie. Din pacate s-a pierdut tinta 2024...s-a pierdut un an. Atat cum ii cunosc eu, Lukoil si cu Romgaz impreuna, daca vor gasi ceva semnificativ sunt foarte agresivi, adica vor dezvolta mult mai repede decat va asteptati. Nu-i primul contract pe care il are GSP cu Lukoil si ii cunosc foarte bine. Cand au mirosit zacamantul nu stau pe ganduri si iau o decizie foarte rapida comparativ cu alte companii", a mai afirmat Gabriel Comanescu.

El a mentionat ca GSP asigura in acest caz managementul sondei, practic toate contractele fiind stranse intr-un pachet, pe care Grup Servicii Petroliere le coordoneaza, respectiv contract de foraj, contract de servicii, de logistica permise.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#Lukoil Foraj Marea Neagra , #Petrol