Business24
Login / Signup Comunitate
HOT TOPICSEmil Boc Taxa auto Zona euro Criza economica Curs valutar

CNP a revizuit in crestere deficitul de cont curent, la 9,3% din PIB

Loading from
Comisia Nationala de Prognoza (CNP) a revizuit in crestere deficitul de cont curent din acest an, la 9,3% din PIB, comparativ cu nivelul de 8,7% din PIB estimat de institutie in luna septembrie.In urmatorii patru ani, deficitul de cont curent va cunoaste o reducere usoara si constanta, de 0,1 puncte procentuale pe an, urmand sa se plaseze la 8,9% din PIB, potrivit prognozei de toamna a CNP. Conform prognozei preliminare de toamna, publicata in luna septembrie, deficitul de cont curent urma sa aiba tot o tendinta descrescatoare, insa ritmul anticipat era mai alert.
Astfel, pentru 2007, CNP estimase un deficit de 8,6%, pentru ca in 2010 sa ajunga la 7,8%.

In ceea ce priveste balanta comerciala, componenta dominanta a contului curent, datele CNP nu sunt mult diferite fata de cele anuntate in luna septembrie. Pentru acest an, deficitul comercial anticipat (diferenta dintre exporturi FOB si importuri CIF) este estimat la 13,27 miliarde euro, urmand ca anul in 2007 sa creasca la 15,5 miliarde euro.

In 2008 deficitul comercial se va situa, potrivit CNP, la 17,55 miliarde euro, pentru ca in 2010 sa ajunga la 21,45 miliarde euro. "Daca majorarea deficitului comercial - corelat cu necesarul sporit de materii prime si energetice, precum si cu nevoia de echipamente moderne pentru investitii - reprezinta un fenomen deja anticipat, reducerea dinamicii transferurilor din strainatate este o tendinta relativ noua, care influenteaza nivelul deficitului de cont curent", se arata in studiul CNP.

In varianta preliminara a prognozei de toamna, CNP estima transferuri curente nete de 4,2 miliarde de euro, in scadere fata de datele anterioare. Investitiile isi vor accelera cresterea, in principal ca urmare a avansului fondurilor publice si a celor atrase de la UE, se spune in prognoza de toamna. Astfel, rata de investitie, calculata ca procent in PIB, va fi in acest an de 23,9%, pentru ca in 2007 sa ajunga la 25,1%, iar in 2010 la 28%.

De asemenea, si constructiile isi vor majora volumul de activitate. Fata de varianta preliminara a prognozei, CNP estimeaza o imbunatatire a dinamicii cu doua puncte procentuale in 2006 si 2,6 puncte procentuale in 2007.

"Cresterea investitiilor si, in general, a cererii interne se va reflecta in majorarea deficitelor externe, care vor fi insa, in continuare, sustenabile, fiind in cea mai mare parte finantate din surse autonome (transferuri de capital de la UE si investitii straine). Ca urmare, se anticipeaza ca pe termen mediu deficitul de cont curent ramane relativ stabil, la circa 9% din produsul intern brut", se mai arata in prognoza.


Mediafax
Sursa: Business24.ro
Articol citit de 252 ori