Actavis Romania va produce 8 milioane de unitati oncologice pana in 2010

Miercuri, 23 Mai 2007, ora 03:00
883 citiri

Actavis Romania estimeaza ca pana in anul 2010, capacitatea de productie pe oncologice ar putea sa ajunga la 6 pana la 8 milioane de unitati anual, prin constructia unei noi unitati de productie, ale carei lucrari sunt programate sa inceapa in aceasta toamna.

Potrivit unui comunicat, compania farmaceutica Actavis Romania intentioneaza sa-si extinda capacitatile de productie incepand din aceasta toamna constructia unei noi fabrici destinata productiei de medicamente oncologice generice.

Lucrarile de constructie la noua unitate de productie se vor desfasura modular, in trei etape. Primul modul va avea o capacitate de productie de aproximativ 6-8 milioane de unitati anual, devenind operational in 2009-2010. Prin constructia celorlalte doua module capacitatea de productie se va putea dubla sau chiar tripla.

Cele doua noi module vor fi construite in termen de doi-trei ani de la finalizarea primului. Noua unitate de productie va fi destinata exclusiv medicamentelor oncologice, se mai arata in comunicat.

In prezent, unitatea de productie existenta are o capacitate de productie de aproximativ 1,5 milioane de unitati anual. Potrivit oficialilor Actavis Romania, in 2008 eficienta capacitatii de productie va creste pana la 2,5-3 milioane de unitati prin introducerea unor noi masuri tehnologice si logistice (cum ar fi un program de lucru in schimburi multiple).

Pentru 2007, divizia din Romania a grupului Actavis estimeaza o crestere de 30-40% la exporturi, iar pentru urmaatorii 2-3 ani, vanzarile la export sunt previzionate sa atinga 50% din cifra de afaceri.

Actavis a achizitionat anul trecut singurul producator de medicamente oncologice din Romania, Sindan, pentru 147,5 milioane de euro, iar la sfarsitul lunii aprilie 2007, Sindan a devenit oficial Actavis Romania.

Raportul financiar al Actavis pentru primul trimestru al acestui an a aratat ca vanzarile de pe piata romaneasca reprezinta 4% din valoarea totala inregistrata de grupul islandez pentru aceeasi perioada, de 324 milioane euro.

Actavis este o companie multinationala specializata in dezvoltarea, productia si comercializarea produselor farmaceutice generice. Cu sediul central in Islanda, grupul dezvolta activitati in aproximativ 40 de tari si peste 11.000 de angajati la nivel global.

Actavis a ajuns la o cifra de afaceri de circa 1,4 miliarde euro in 2006 si estimeaza o cifra de afaceri in 2007 de 1,6 miliarde euro. Capitalizarea bursiera a companiei este de aproximativ 3 miliarede Euro (3,8 miliarde USD) si compania este listata la Bursa de valori din Islanda.

Bloombiz
(Sursa: NewsIn)