Firma Alison Hayes Romania mizeaza in 2007 pe triplarea afacerilor, la 178 mil. lei

Joi, 11 Ianuarie 2007, ora 13:32
1074 citiri

Producatorul de confectii de dama Alison Hayes Romania, subsidiara a grupului britanic cu acelasi nume, estimeaza ca va inregistra in acest an o cifra de afaceri de 35 de milioane de lire sterline (178 milioane lei), de aproape trei ori peste nivelul din 2006, de 12 milioane lire.

"Majorarea va fi determinata de modificarile din lantul de logistica al companiei. Firma din Romania va prelua integral activitatea de achizitionare a materiei prime, realizata pana in prezent in proportie de 50% de compania-mama din Anglia. Preturile noastre reflectau doar costurile de productie si o margine stabilita cu firma britanica, insa, intrucat vom prelua achizitiile directe, costurile nostre vor fi mai mari si in consecinta si preturile", a declarat, joi, agentiei Mediafax, directorul financiar al firmei, Corina Stoica.

Alison Hayes cumpara de pe piata din Romania doar 20% din materiale, restul fiind importate, in special din Anglia, Turcia si China. Compania preconizeaza pentru 2007 o crestere de 10% a volumului productiei, bazata pe eficientizarea productivitatii muncii si pe modernizarea liniilor tehnologice. "Totodata, ne asteptam sa atragem noi clienti, prin vanzari directe", a afirmat Stoica.

Firma a inaugurat, in luna ianuarie, un centru de distributie cu o suprafata de 6.000 de metri patrati, la Urziceni, locatie in care a fost relocat si centrul pe care firma il detinea la Buzau.

Grupul britanic Alison Hayes a intrat pe piata romaneasca in 1994 si controleaza doua unitati de productie, la Urziceni si Buzau.

Din grup mai fac parte Alison Hayes Britannica, firma care asigura activitatile de distributie si logistica, Alison Hayes Moda, specializata in microproductie, precum si o companie din Cipru.

Bloombiz
(Sursa: Mediafax)