Productia industriala, mai mare cu 1,8% in Romania

Sambata, 13 August 2011, ora 11:50
1327 citiri
Productia industriala, mai mare cu 1,8% in Romania

Productia industriala a scazut, in luna iunie 2011 comparativ cu luna mai 2011, atat in Uniunea Europeana cat si in zona euro, in timp ce in ritm anual productia industriala a crescut, potrivit AgerPres.

Potrivit datelor publicate, vineri, de Oficiul European de Statistica (Eurostat), in luna iunie 2011 comparativ cu luna precedenta, productia industriala a scazut cu 0,7% in zona euro si cu 1,2% in UE, dupa ce in luna mai a crescut cu 0,2% in ambele zone.

Conform Eurostat, productia industriala a scazut in 15 state membre (inclusiv in Romania), a crescut in cinci state membre si a ramas stabila in Marea Britanie. Cele mai mari scaderi au fost inregistrate in Danemarca (minus 5,8 procente), Portugalia (minus 3,5 procente), Finlanda (minus 3,3 procente), Slovenia (minus 2,7 procente) si Romania (minus 2,2 procente, la egalitate cu Polonia, Slovacia si Grecia).

In ritm anual, productia industriala a inregistrat in luna iunie 2011 o crestere de 2,9 procente in zona euro si una de 1,7 procente in Uniunea Europeana.

Productia industriala a crescut in 13 state membre (incluciv in Romania) si a scazut in opt state membre. Cele mai mari cresteri au fost inregistrate in Estonia (23,7 procente), Letonia (15,2 procente) si Lituania (10,3 procente).

In Romania productia industriala a crescut cu 1,8 procente in luna iunie, dupa o crestere de 8,0 procente in luna mai.

Potrivit cifrelor comunicate de Institutul National de Statistica (INS), productia industriala a crescut ca serie bruta cu 7,5%, in semestrul I 2011, comparativ cu perioada similara din 2010, iar ca serie ajustata in functie de numarul de zile lucratoare si de sezonalitate cu 7,7%.

#productie industriala, #industrie, #zona euro, #ue , #Productie