Dexia iese de pe piata romaneasca

Luni, 04 Ianuarie 2010, ora 00:16
1303 citiri
Dexia iese de pe piata romaneasca

Dexia va vinde sau inchide filialele din sapte tari est-europene, printre care si Romania, dupa ce Moody's a pus presiune pe grupul financiar prin scaderea severa a ratingului atribuit Dexia Kommunalkredit Bank, scrie ziarul belgian L'Echo.

"Dexia isi ingheata creditarea in Europa de Est. Filialele sale vor fi vandute sau inchise. Grupul bancar a confirmat masura agentiei de rating Moody's, potrivit publicatiilor De Standaard si Het Nieuwsblad", scrie L'Echo.

Dexia se confrunta cu presiuni din ce in ce mai mari asupra activitatilor sale de baza, precum finantarea municipalitatilor. Dupa Comisia Europeana, si Moody's spune ca exista posibilitati reduse in viitor pentru modelul economic aplicat de Dexia.

Potrivit Moody's, filiala pentru Europa de Est a grupului, Dexia Kommunalkredit Bank (DKB), este mult mai vulnerabila decat restul afacerilor. Agentia de rating a scazut calificativul atribuit DKB pentru puterea financiara de la C- la E.

Aceasta masura scumpeste imprumuturile de pe piata interbancara pentru entitatea financiara si este aproape o condamnare la moarte pentru filiala Dexia, mai scrie publicatia belgiana. DKB are active de 4 miliarde euro si este prezenta in sapte tari: Slovacia, Polonia, Cehia, Romania, Ungaria, Bulgaia si Croatia.

L'Echo mai precizeaza ca Dexia va decide care sunt afacerile pe care le va inchide si pe care le va vinde in urma discutiilor cu Comisia Europeana. Dexia a criticat retrogradarea de catre Moody's si insista ca lichiditatea si solvabilitatea DKB sunt sub control.

In Romania, Dexia Kommunalkredit Bank a deschis in iulie 2005 un birou, concentrat pe finantarea sectorului public. In anii trecutti, DKB a fost lider pe piata creditelor pentru autoritatile publice locale din Romania.

Potrivit celor mai recente date disponibile, Dexia-Kom acordase pe piata romaneasca imprumuturi in valoare de circa 800 milioane de euro la finalul primului trimestru din 2008, tragerile efective din aceste credite atingand la acea data valoarea de 460 milioane euro.

#dexia, #filiale, #moody, #rating, #s , #Rating