Mai multe fraude in companii, din cauza recesiunii

Miercuri, 22 Septembrie 2010, ora 12:30
1284 citiri
Mai multe fraude in companii, din cauza recesiunii

Recesiunea a determinat cresterea numarului de infractiuni corporate, pierderile medii survenite in urma fraudelor ajungand pana la 5% din totalul cifrei de afaceri, potrivit casei de avocatura Musat&Asociatii, care citeaza un studiu realizat de Association of Certified Fraud Examiners, citat de Mediafax.

Potrivit casei de avocatura, pentru combaterea acestui fenomen este necesara implementarea unor sisteme IT de monitorizare, fie a traficului pe e-mail, a telefoanelor fixe sau a tranzactiilor efectuate, care sa respecte cadrul legislativ aplicabile.

"Asistenta legala este esentiala atat pentru a preveni frauda, cat si pentru a o depista.

Companiile trebuie sa coreleze mijloacele tehnice de supraveghere cu regulamentul intern al organizatiei, respectand intru totul prevederile cadrului legislativ aplicabil si sa informeze angajatii despre masurile implementate, pentru a se asigura ca pot folosi din punct de vedere legal dovezile obtinute in timpul investigatiilor interne", a declarat intr-un comunicat Catalin Baiculescu, co-managing partner Musat & Asociatii.

Potrivit lui Robert Melli, director al departamntului de Risk Management Services la firma de consultanta AAM Consulting, sistemele de monitorizare indeplinesc, intr-adevar, un rol preventiv in ceea ce priveste scurgerile de informatii de business, dar "veriga slaba" este intodeauna factorul uman.

"In ciuda existentei sistemelor IT de control, exista intotdeauna riscul ca aceste sisteme sa fie eludate de catre angajati", a spus Melli.

Melli a precizat, miercuri, intr-o prezentare, sustinuta la Bucuresti, ca aproximativ 30% din angajatii corporatiilor admit ca au mintit atunci cand au aplicat pentru anumite joburi, in timp ce 18% considera ca este necesar sa exagereze in privinta CV-ului.

El recomanda ca inca din faza de recrutare sa fie sustinute interviuri adecvate impreuna cu investigator de fraude profesionist care sa ajute la eliminarea candidatilor cu profil potential de risc.

Pe de alta parte, atunci cand se descopera abateri, angajatorii trebuie sa tina cont de faptul ca nicio sanctiune disciplinara nu poate fi aplicata fara o cercetare prealabila, in conformitate cu prevederile legale, destul de restrictive in legislatia romaeasca.

"In situatia in care pasi legali nu sunt respectati intocmai si compania sanctioneaza salariatul cu incalcarea termenelor si conditiilor prevazute de lege pentru aceasta procedura, aplicarea sanctiunii disciplinare devine usor de anulat in instanta", a spus Ana Maria Placintescu, partener Musat & Asociatii.

Ea avertizeaza ca deciziile de sanctionare disciplinara, si indeosebi deciziile de concedierile pe motive disciplinare, sunt de cele mai multe ori contestate in instanta si sunt numeroase cazurile in care, desi angajatorul detinea probe cu privire la abaterea savarsita de salariat, decizia a fost anulata pentru nerespectarea procedurii legale.

"Pentru a asigura colectarea tuturor dovezilor necesare pentru a initia o actiune legala in termenul de 30 de zile specificat de legislatia in vigoare, investigatia trebuie sa inceapa imediat ce abaterea este detectata", a aratat Melli.

Potrivit Musat & Asociatii, in mod obisnuit, timpul necesar pentru detectarea unei fraude este de 18 luni de la aparitia acesteia, iar cele mai afectate industrii sunt cele de servicii bancare si financiare, precum si administratia publica.

#fraude, #companii, #recesiune, #studiu , #Recesiune