Business24
Login / Signup Comunitate
HOT TOPICSMihai Razvan Ungureanu Taxa auto Zona euro Criza economica Curs valutar

Testul lui Schroder

Loading from
Reformele lui Schroder si somajul ridicat pareau ca vor aduce ieri cel mai rasunator esec al social-democratilor germani.Pentru opozitia crestin-democrata, victoria in alegerile din Renania de Nord-Westfalia ar insemna un pas serios spre cistigarea alegerilor federale de anul viitor.
13,5 milioane de germani erau asteptati ieri la urne in cadrul scrutinului din statul Renania de Nord -Westfalia, cel mai important test pentru cancelarul Gerhard Schroder si partidul sau Social-Democrat (SPD), cu ceva mai mult de un an inaintea alegerilor federale din 2006. Dupa aproape 40 de ani, suprematia statala a social-democratilor parea ca se apropie de sfirsit, sondajele de opinie aratind ca opozitia crestin- democrata conduce cu aproape sapte procente.

Pierderea alegerilor in Renania de Nord-Westfalia - inima industriala a tarii - ar echivala cu cea mai mare infringere a cancelarului Schroder si cu o intarire semnificativa a opozitiei conservatoare. Implicatiile alegerilor din cel mai populat stat german se intind insa si la nivel federal, in cazul unui esec social-democratii si aliatii lor, Verzii, urmind sa piarda majoritatea in Camera superioara a parlamentului de la Berlin.

Un stat cit o tara

Pina de curind, populatia statului german, cu o economie mai mare decit cea a multor tari europene, constituia baza electoratului social-democrat. Strategia electorala a crestin-democratilor, care au comparat Renania de Nord-Westfalia cu un motor gripat, a dat insa roade, cel putin potrivit sondajelor de opinie.

Asta in conditiile in care unul dintre cele cinci milioane de someri la nivel federal provin chiar din acest stat. De altfel, SPD a intimpinat probleme asemanatoare in toata tara. Daca in 1999 se aflau la conducerea a 11 din cele 16 regiuni ale tarii, acum, social-democratii mai au in portofoliu doar sase - cinci in cazul esecului asteptat de duminica.

Reforma, in pericol

Cancelarul german a incercat vineri sa avertizeze ca reformele care au imbunatatit competitivitatea economica, dar au crescut numarul somerilor sint o A"pilula amaraA" pe care Germania trebuie sa o inghita pentru a ramine intre natiunile puternice ale lumii. Comentatorii germani au avertizat insa ca o infringere a SPD in Renania ar aduce un reviriment al curentului de stinga din partid, care se opune controversatelor reforme ale pietei muncii, promovate de Schroder in scopul cresterii productivitatii.

Cotidianul
Sursa: Business24.ro
Articol citit de 341 ori