Business24
Login / Signup Comunitate
HOT TOPICSEmil Boc Taxa auto Zona euro Criza economica Curs valutar

Apa de rau este transformata in apa plata la Sibiu

Loading from
Romanii vor avea in curand posibilitatea sa consume apa potabila de o puritate foarte ridicata, daca societatile furnizoare de servicii de alimentare cu apa vor trece pe sistemul Pall de filtrare a apei, ce se foloseste deja in peste 15 tari din intreaga lume.Sistemul de filtrare a apei este unul cu adevarat revolutionar si a fost prezentat pentru prima data in tara la Sibiu, de catre specialistii firmei sibiene Rowa International, reprezentanta in Romania a Concernului Pall din Austria.
O asemenea instalatie functioneaza deja, cu titlu experimental, la Uzina de Apa din Sibiu, unde, potrivit oficialilor societatii publice, va intra in activitate la scara larga in curand.

"Aici avem o instalatie-pilot de tratare a apei care foloseste tehnici de filtrare cu membrane - spune Flaviu Boerescu, director tehnic in cadrul Rowa International.

Este vorba despre tehnici ecologice de filtrare a apei ce nu fac apel la solutii chimice, precum derivatii de clor folositi in mod uzual in cele mai multe uzine de apa din tara. Instalatia este total noua pentru Romania si inlocuieste sistemul clasic de filtrare a apei", adauga oficialul sibian.

Apa astfel tratata este preluata direct de la sursa (cu toate impuritatile existente) si este introdusa automat intr-un circuit de filtrare bazat pe un filtru de mare capacitate si un sistem de injectie cu aer comprimat.

Filtrul este dotat cu o retea de membrane naturale ce retin impuritatile si lasa sa treaca apa filtrata, ce se scurge apoi printr-o retea de tuburi capilare. Intreg sistemul este automatizat si, in timpul unei demonstratii practice, el a fost controlat de la distanta prin Internet, de la sediul Pall din Austria.

"Un asemenea sistem de filtrare a apei este in primul rand ecologic. El este garantat pentru o durata de functionare de pana la 10-15 ani, in functie de necesitatile de filtrare pentru care a fost proiectat, iar la intervale scurte de timp se curata cu jeturi puternice de aer comprimat.

Costurile de exploatare sunt foarte reduse, instalatia necesita un spatiu restrans de activitate si un personal ce poate fi redus pana la doua persoane: un tehnician specializat si un programator care sa comande computerul ce asista intregul proces de filtrare.

Principalele sale atuuri sunt gradul ridicat de filtrare a apei si faptul ca poate fi dimensionat in functie de necesitatile reale ale comunitatii de beneficiari", a declarat Bogdan Pavelescu, director in cadrul societatii sibiene.

Sistemul pus in functiune la Sibiu asigura scaderea turbiditatii apei "de rau", principala sursa de apa potabila a comunitatilor din Romania, si eliminarea germenilor, bacteriilor, parazitilor, a particulelor si substantelor coloidale, precum si indepartarea tuturor materiilor organice care pot aparea in apa nefiltrata.

In cadrul unei experiente practice a fost posibila obtinerea "apei plate" din apa raului Cibin, ce asigura substantial consumul de apa din Sibiu.
Specialistii sustin ca sistemul se va impune de la sine in perioada viitoare, dupa ce este folosit cu rezultate excelente in Japonia, Statele Unite, Germania, Austria, Spania si Portugalia.


Sursa: Romania Libera
Sursa: Business24.ro
Articol citit de 411 ori