Avertisment la nivel global: Suntem exact in punctul de dinainte de criza economica din 2008

Marti, 04 Septembrie 2018, ora 12:37
1347 citiri
Avertisment la nivel global: Suntem exact in punctul de dinainte de criza economica din 2008
Foto: Arhiva Ziare.com

Prea multe datorii au facut sistemul financiar mondial la fel de vulnerabil cum era in urma cu zece ani, in luna septembrie 2008, cand s-a prabusit banca americana Lehman Brothers, a apreciat fostul presedinte al Bancii Centrale Europene, francezul Jean-Claude Trichet.

"Exista in prezent un acord ca gradul excesiv de indatorare in economiile avansate a fost un factor esential in declansarea crizei financiare mondiale din anii 2007 si 2008", a declarat Jean-Claude Trichet, intr-un interviu acordat AFP.

In prezent, "cresterea gradului de indatorare in tarile avansate, in special in sectorul privat, a incetinit, insa aceasta incetinire a fost compensata de o accelerare a cresterii datoriilor tarilor emergente. Aceasta face ca intregul sistem financiar mondial sa fie cel putin la fel de vulnerabil cum era in 2008", a spus Trichet, cel care a condus BCE intre 2003 si 2011.

Francezul a dezvaluit ca semnalele cu privire la iminenta unei crize au fost detectate in avans.

"Adevaratul inceput al crizei financiare care urma sa loveasca lumea l-am simtit in dimineata zilei de 9 august 2007, cand ne-am confruntat cu o intrerupere totala a functionarii pietei monetare din zona euro", a evocat Trichet.

Mai multe semnale evidentiau fragilitate pietei ipotecare americane insa in vara lui 2007 evenimentele s-au precipitat si au aparut primele falimente in SUA. La finele lunii iulie, bursele mondiale erau pe rosu, iar contagiunea a ajuns in Europa, Germania fiind nevoita sa intervina de urgenta in sprijinul bancii IKB cu un plan de pestre trei miliarde de euro. La data de 9 august 2007, grupul bancar francez BNP Paribas a inghetat trei din fondurile sale de investitii in SUA, care au pierdut 400 milioane de euro in cateva zile. Panica s-a extins iar piata monetara a secat brusc.

"Situatia era fara precedent dupa cel de al doilea razboi mondial: nu mai era nicio activitate normala, nicio tranzactie intre banci...Atunci impreuna cu colegii meu am luat decizia de a oferi toata lichiditatea ceruta de institutiile financiare, fara limite", a spus Trichet.

Astfel la data de 9 august 2007 un numar de aproximativ 50 de banci din zona euro au cerut, si au obtinut, de la BCE lichiditati in valoare de 95 miliarde euro pentru a face fata obligatiilor lor. Insa in loc sa se calmeze, situatia de pe piata a continuat sa se degradeze astfel ca la data de 15 septembrie 2008, banca americana Lehman Brothers s-a declarat in faliment, cee ce a constituit detonatorul crizei ...citeste mai departe despre "Avertisment la nivel global: Suntem exact in punctul de dinainte de criza economica din 2008" pe Ziare.com

#avertisment criza economica, #avertisment criza financiara, #director BCE criza financiara , #Stiri Macroeconomie