BERD a redus drastic prognoza de crestere economica a Romaniei

Marti, 18 Octombrie 2011, ora 11:44
1158 citiri
BERD a redus drastic prognoza de crestere economica a Romaniei
BERD reduce prognoza de crestere economica a Romaniei

BERD a redus drastic prognoza de crestere economica a Romaniei in 2012, cu 2,7 puncte procentuale, la 1,1%, din cauza expunerii mari la economia Greciei, o revizuire mai ampla intre statele in care banca este prezenta fiind aplicata doar Slovaciei.

Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (EBRD) anticipa in iulie ca PIB-ul Romaniei va avansa anul viitor cu 3,8%.

Pentru 2011, BERD a modificat in scadere prognoza cu 0,4 puncte procentuale, la o crestere economica de 1,5%.

Seful misiunii FMI in Romania, Jeffrey Franks, declara la sfarsitul lunii septembrie, pentru MEDIAFAX, ca FMI va revizui la circa 2% prognoza de crestere economica a Romaniei de anul viitor, noua proiectie fiind la jumatate fata de estimarea actuala, in conditiile in care riscurile de contagiune de pe plan extern s-au amplificat.

Pentru acest an, autoritatile mizeaza pe o crestere economica de 1,5%.

BERD anticipeaza o incetinire a cresterii economice in Europa Emergenta anul viitor, continuarea crizei datoriilor suverane din zona euro punand probleme redresarii din criza financiara din 2008-2009, se arata intr-un raport al bancii privind perspectivele economice regionale.

In Europa de Sud-Est, cel mai mult s-au inrautatit perspectivele Romaniei, Albaniei si Serbiei, toate expuse puternic la economia elena.

BERD mai include in aceasta regiune Bulgaria, Bosnia si Herzegovina, FYR Macedonia si Muntenegru. Banca a redus estimarea privind PIB-ul Bulgariei cu 1,4% pentru acest an si cel viitor, la 1,6%, respectiv 2,3%.

Prognozele anterioare

Pana nu demult, economia Romaniei era pe cale sa inregistreze o crestere modesta in 2011, si un ritm mult mai rapid in 2012, se arata in raport.

Incetinirea activitatilor economice in zona euro are deja un impact semnificativ asupra exporturilor Romaniei in aceasta regiune, iar situatia s-ar putea inrautati in urmatoarele luni, chiar daca livrarile in alte zone se mentin ridicate.

Criza din Grecia are un efect negativ in special in relatiile bancare transfrontaliere, iar continuarea sprijinului FMI ofera o protectie importanta Romaniei, a precizat banca.

In regiunea Europa Centrala si Tarile Baltice, cele mai mari revizuiri ale prognozei BERD au fost aplicate Slovaciei si Ungariei.

In cazul Slovaciei, avansul pentru anul viitor a fost revizuit cu 3 puncte, la 1,1%. Pentru anul curent, BERD a modificat prognoza cu 0,6 puncte, la 3,1%.

Pentru Ungaria, banca a redus estimarea aferenta anului viitor cu 2,3 puncte, la 0,5%. BERD anticipeaza pentru acest an un avans de numai 1% al PIB-ului Ungariei, cu 1,7 puncte sub ritmul asteptat in iulie.

BERD a revizuit in scadere estimarile referitoare la cresterea economica din acest an in regiunea unde este prezenta, la 4,5%, de la ritmul de 4,8% asteptat in iulie.

Pentru 2012, banca anticipeaza un avans de 3,2%, sub ritmul de 4,4% prognozat in urma cu trei luni.

Revizuirea in scadere a estimarilor pentru 2012 reflecta perspectivele unei cresteri mult mai lente in tarile din Europa Centrala si de Sud-Est, care sunt in mod special vulnerabile la problemele din zona euro.

Cresterea economica din Rusia si alte tari din Comunitatea Statelor Independente este mai putin afectata de evenimentele din zona euro, iar ritmul de dezvoltare este asteptat sa fie destul de solid.

In Rusia, BERD asteapta un avans de 4% in acest an, revizuit in scadere cu 0,6%, iar pentru anul viitor de 4,2%, mai lent cu 0,5%.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#BERD prognoza crestere economica Romania, #reducere crestere economica Romania , #Stiri Macroeconomie