Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Isarescu spune ca avalansa de stiri negative despre rezerva de aur de la Londra a facut mult rau tarii

Isarescu spune ca avalansa de stiri negative despre rezerva de aur de la Londra a facut mult rau tarii
Avalansa de stiri negative privind plasamentul rezervei internationale de aur la Londra a facut mult rau tarii, a stirbit din credibilitatea Bancii Nationale a Romaniei si din credibilitatea tarii, iar daca aurul ar fi depozitat in totalitate in tara nu ar aduce niciun avantaj, a declarat, vineri, guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei, Mugur Isarescu.

"Toata aceasta avalansa de stiri negative privind plasamentul nostru la Londra a facut mult rau tarii, ne-a stirbit din credibilitatea noastra si din credibilitatea tarii si daca ar fi depozitat in totalitate in tara nu iti aduce niciun avantaj. E bine ca a fost cel putin vazut si lumea stie ca avem 100 de tone aur.

Altminteri s-ar putea sa apara si semnul acesta de intrebare daca el exista si ce vom face in situatia asta. Pe fiecare investitor strain il chemam la Banca Nationala si in programul de vizite il trecem prin Tezaur sa atinga aurul, sa-l vada, dar si asa sa stiti ca nu crede pentru ca, fiind la Londra, este certificat din punct vedere al puritatii, al greutatii, al autenticitatii. Se si numeste good delivery bars", a spus Mugur Isarescu, la Simpozionul "Cristian Popisteanu", cu tema "Tezaurul BNR evacuat la Moscova - un bilant istoriografic si un studiu de caz".

El a mentionat ca lucrurile sunt mai complicate decat au fost prezentate in public, iar BNR va trebui sa faca un efort de explicare.

"O rezerva de aur care este tinuta in strainatate nu este tinuta pentru a avea dobanda. Dobanda la aur de regula este mica sau zero, cam la o sesime, o medie istorica, din dobanda pe care ti-o da un depozit valutar, in euro sau dolari. Deci este mult mai mica istoric. Cand noi am obtinut ceva dobanda la aur, prin anii 2003, 2004, 2005, la dolari se obtinea 5-6%, iar la euro ceva mai putin.

Si noi obtineam la aur 1 sau 2 procente. Ei, ganditi-va cand la valuta s-a ajuns la 0 sau chiar la dobanzi negative, cum poate cineva, care are cunostinte, sa viseze ca puteam dupa 2007 sa mai obtinem castiguri la aur. Pentru noi, cei de la Banca Nationala, in cunostinta de cauza fiind, aceste "informatii" erau niste prostii, dar uitati ca au prins. Si s-au tot vanturat 10 ani de zile si au intrat si in mentalul colectiv.

'Banca Nationala tine rezerva la Londra fara sa obtina nimic', ca si cum ar trebui sa obtinem ceva,'si mai plateste si chirie'. Sumele de chirie sunt extrem de mici, dar se trec in presa cu multe zerouri, eventual si dupa virgula si se creeaza impresie", a mai declarat Mugur Isarescu.
...citeste mai departe despre "Isarescu spune ca avalansa de stiri negative despre rezerva de aur de la Londra a facut mult rau tarii" pe Ziare.com

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 343 ori