Lista neagra cu firmele fantoma

Vineri, 29 Iulie 2005, ora 08:05
1037 citiri

Fiscul va publica lunar o lista neagra cu firmele fantoma. Cine va face afaceri cu societatile de pe lista neagra nu va mai beneficia de rambursarile de TVA sau de alte deduceri la plata impozitelor. In plus, societatile care nu fac, periodic, raportari contabile si nu depun bilanturile la termen nu vor mai putea cumpara chitante si facturi de la Imprimeria Nationala. Vanzarea ilegala de formulare tipizate se va pedepesi cu pina la 7 ani de inchisoare.

Firmele fantoma sunt firme cu acte in regula, dar care sunt folosite pentru rambursari ilegale de TVA. Multe dintre ele se ocupa si de vanzarea ilegala de facturi si chitante luate in cantitati mari de la Imprimerie.

In ultima luna, Imprimeria Nationala si tipografiile abilitate au refuzat comanda de tipizate pentru aproape 230 de agenti economici.

Printre acestia se numara firme precum Fundatia Maria Ciobanu, SC Sandi Camion SRL, Asociatia de Proprietari Liliecii, Composesoratul Alunei Cioara, Parohia Reformata Ganesti sau SC Marioara Com SRL, care au fost declarate inactive de catre Fisc. Ele nu mai pot comanda facturi fiscale, chitante sau alte documente cu regim special pana nu-si rezolva problemele pe care le au cu Fiscul.

Antena 3