Lumea s-a schimbat: Mai nou, China dicteaza politica monetara in Statele Unite

Vineri, 18 Septembrie 2015, ora 11:03
3554 citiri
Lumea s-a schimbat: Mai nou, China dicteaza politica monetara in Statele Unite
Foto: Pixabay

China dovedeste chiar si indirect ca este o putere economica prin faptul ca turbulentele de pe piata sa de capital au dus la amanarea cresterii dobanzii de referinta in Statele Unite.

Reprezentantii Rezervei Federale au fost nevoiti sa pastreze aceeasi rata minima a dobanzii pe piata Americana sub scuza ca orice modificare a acesteia ar putea afecta negativ economia americana si nivelul inflatiei, relateaza Bloomberg.

China poarta toata vina

Presedintele Rezervei Federale, Janet Yellen a fost nevoita sa explice pe larg de ce a fost preferata o noua amanare a cresterii dobanzii, principalul argument fiind ingrijorarea investitorilor referitoare la evolutia pietei de capital din China.

"Daca nu ar fi fost China si toate turbulentele inregistrate pe acea piata, cred ca membrii Rezervei Federale ar fi decis cresterea dobanzii de referinta", sustine Mickey Levy, economist sef pentru pietele din America si Asia la Berenberg - New York.

China a concentrat toata atentia lumii financiare asupra sa dupa ce, din luna iunie, prabusirea constanta a bursei din Shanghai a generat pierderi de 5000 de miliarde de dolari in valoarea actiunilor companiilor listate.

De asemenea, banca centrala a Chinei a starnit valuri de ingrijorare pe piata valutara dupa ce, incepand cu 11 august, a recurs la o devalorizare constanta a monedei proprii, intr-un ritm nemaiintalnit in ultimii 20 de ani.

In acelasi timp, a doua mare economie a lumii inregistreaza un ritm redus de crestere, in ciuda modificarii in 5 randuri a ratei dobanzii de referinta din China si a aplicarii unor stimuli fiscali.

"China si-a dovedit influenta in ceea ce priveste rezultatul sedintei Rezervei Federale, ceea ce reprezinta o noutate", arata Tai Hui, expert analist pentru piata asiatica al JPMorgan Asset Management din Hong Kong.

Influenta in crestere

Evolutia economica a Chinei afecteaza pietele de pe intreg globul intr-un fel nemaiintalnit inainte, iar influenta sa este in continua crestere pe masura ce dimensiunile economiei chineze rivalizeaza cu cele ale economiei americane.

Anul trecut, China a avut o influenta de 13,3% in economia globala, mult peste cele 5 procente pe care le reprezenta in urma cu un deceniu.

"China a devenit o parte importanta a economiei globale. Va avea un impact din ce in ce mai mare asupra altor economii si asupra politicii monetare de pe alte piete", considera David Loevinger, fost expert al Trezoreriei americane.

Cu ochii pe Beijing

Yellen a trebuit sa recunoasca faptul ca amanarea cresterii dobanzii de referinta a fost determinata de influenta economiei chineze.

"Am revazut toate evenimentele petrecute in ultimele luni pe cele mai importante piete financiare de pe glob, dar ne-am concentrat indeosebi pe China", a explica presedintele Rezervei Federale.

Yellen sustine ca economistilor americani le este inca neclar cu cat va scadea economia chineza in acest an si cum va reusi Beijingul sa contracareze acest trend descendent.

"Problema este daca ne confruntam sau nu cu un risc ca economia chineza sa alunece pe o panta abrupta", a precizat Janet Yellen.

Sefa Rezervei Federale se arata ingrijorata si de abilitatea oficialilor de la Beijing de a gestiona acest moment tensionat.

Reactia economistilor din Banca Populara a Chinei a constat in reducerea succesiva a dobanzii de referinta, devalorizarea yuanului si scaderea nivelului rezervei minime obligatorii.

Pe piata americana, inflatia inca se mentine la un nivel satisfacator, dar membrii Rezervei Federale sustin ca asteapta semnale mai sigure venite de pe piata muncii inainte de a opera modificari ale dobanzii de referinta.

Oricat de incurajatoare ar arata ciferele economiei americane, riscurile de pe piata globala vor dicta intotdeauna politica monetara, crede Brian Jacobsen, administrator al unui portofoliu de investitii de 250 miliarde de dolari pentru Wells Fargo Advantage Funds.

"Rezerva Federala nu se teme in mod deosebit de China, dar conditiile globale dicteaza prognozele de crestere economica si nivelul inflatiei.

Rezerva Federala trebuie sa priveasca la drumul care se asterne inainte, nu la cel parcurs pana acum", explica Jacobsen.

#politica monetara SUA, #piata capital China, #soc bursa China, #dobanda referinta SUA, #rezerva federala , #Stiri Macroeconomie