Ministrul Daea spune ca e buna zapada de aprilie. Iata ce cred agricultorii

Vineri, 21 Aprilie 2017, ora 19:09
2651 citiri
Ministrul Daea spune ca e buna zapada de aprilie. Iata ce cred agricultorii
Foto: Arhiva Pixabay

Caderile de zapada din ultimele zile au inceput sa afecteze livezile de pomi fructiferi si chiar unele culturi de cereale, mai ales in zonele unde temperaturile au scazut sub zero grade, spun agricultorii. In tot acest timp, ministrul Agriculturii sustine ca "este mai mult bine decat rau".

Cel mai puternic afectate culturi se regasesc in Moldova si nord-estul Transilvaniei, unde livezile de pomi fructiferi, cum ar fi mar, prun, visin sau cais, au fost lovite de inghet si viscol, ca si podgoriile cu vita-de-vie sau culturile de cereale ajunse la un anumit grad de dezvoltare in momentul in care au inceput ninsorile.

"Avem deja pierderi in aproape toata Moldova si in partea de est a Transilvaniei, unde au fost viscole si, mai rau, au fost temperaturi cu minus. Este vorba in primul rand de pomii fructiferi si vita-de-vie pornita deja in vegetatie, iar la culturile mari - rapita si graul, care au apucat sa se dezvolte intr-o anumita masura", a declarat Emil Dumitru, presedintele Federatiei Nationale PRO AGRO.

El a precizat ca agricultorii afectati ar putea cere despagubiri "pentru pierderile de venit pe anul 2017" cauzate de aceste calamitati.

"In lipsa acelui fond mutual care trebuia sa fie deja functional pentru a compensa pierderile cauzate de calamitati, agricultorii mai pot apela doar la compensarea pierderilor de venit.

Practic, investitia este inca functionala, tratamentele pe culturile respective continua, dar recolta nu va fi suficienta pentru a acoperi cheltuielile - acesta ar fi mecanismul de despagubire pentru pierderile de venit, care insa este catalogat ca ajutor de stat.

Pentru acordarea acestei compensari, Guvernul va trebui sa obtina aprobare de la Comisia Europeana", a spus Emil Dumitru.

Presedintele PRO AGRO a mai precizat ca saptamana viitoare, la Ministerul Agriculturii, reprezentantii agricultorilor afectati de aceste calamitati vor solicita sa se definitiveze un mecanism pentru acordarea de despagubiri.

Care e situatia in teren

Intre timp, la Cluj, livezile din judet nu au fost afectate de zapada cazuta, dar pot aparea probleme daca vor fi temperaturi cu minus, a declarat directorul Directiei Agricole Cluj, Ioan Pintea.

"Zapada cazuta nu a afectat negativ culturile, intrucat temperaturile au fost pozitive. Nu avem probleme deocamdata, zapada nu are nimic. Pomii fructiferi sunt afectati daca temperaturile sunt cu minus, minus 1 grad, la cires, cais, dar la prun, la mar - acestea rezista pana la minus 3, minus ...citeste mai departe despre "Ministrul Daea spune ca e buna zapada de aprilie. Iata ce cred agricultorii" pe Ziare.com

#ninsori culturi afectate, #temperaturi negative culturi, #pomi fructiferi zapada aprilie, #efecte frig zapada agricultura , #Stiri Macroeconomie