Produsele cumparate online, cu pana la 40% mai ieftine decat cele din magazin

Luni, 10 Noiembrie 2014, ora 14:56
1522 citiri
Produsele cumparate online, cu pana la 40% mai ieftine decat cele din magazin
Foto: focus-energetic.ro

Produsele cumparate online pot fi cu pana la 40% mai ieftine comparativ cu cele achizitionate din magazinele traditionale, pe perioada campaniilor promotionale, cele mai mari diferente fiind inregistrate la parfumuri, carti, electronice si electrocasnice, potrivit unui studiu al Millward Brown.

"Studiul 'Price Index' realizat de Millward Brown Romania in luna octombrie a analizat efectul campaniilor promotionale din mediul online asupra preturilor principalelor categorii de produse. Rezultatele arata ca produsele din magazinele online pot avea preturi cu 5% pana la 43% mai mici fata de preturile din magazinele clasice", arata Millward Brown Romania, citat de Mediafax.

Astfel, potrivit sursei citate parfumurile sunt cu pana la 43% mai ieftine in mediul online, urmate de carti - 27%, cuptoare cu microunde - 18%, tablete - 16%, laptop-uri - 15%, telefoane - 14%, espressoare - 13%, masini de spalat - 10%, aspiratoare - 6%, televizoare - 5%, scutece - 5%, frigidere - 4%, aparate foto - 3% si hrana pentru animale - 1%.

Discountul mediu de 18% aplicat cuptoarelor cu microunde a impus aceasta categorie printre cele mai avantajoase pentru cumparatori. In cazul electrocasnicelor mari, mediul online ofera o gama variata de modele, dar si preturi in medie cu 4-5% mai mici decat in magazinele offline de specialitate, ceea ce, cumulat cu facilitatile de livrare, reprezinta o economie importanta de timp si de bani, mentioneaza studiul.

"Varietatea de modele din categoria electronice si electrocasnice, preturile mai mici in cele mai multe cazuri, dar si facilitatile de transport sunt elemente ce atrag tot mai multi cumparatori in mediul online. Mediul dinamic al magazinelor online, unde putem vorbi deja de jucatori puternici si cu traditie, poate aduce economii in buzunarele cumparatorilor din mediul online", explica Daniela Lazar - director general al Millward Brown Romania.

De unde poti sa cumperi cel mai ieftin

Dintre magazinele online, eMag are cel mai scazut indice de pret la televizoare, cuptoare cu microunde, espressoare, frigidere si masini de spalat, pcgarage.ro la laptopuri, cel.ro la tablete, maxipet.ro la hrana pentru animalele de companie, Carrefour la aspiratoare, domo.ro la aparate foto, elefant.ro la carti si electrofun.ro la telefoane.

Studiul realizat in prima parte a lunii octombrie a luat in calcul 15 categorii si 150 de produse. Pentru fiecare categorie au fost analizate cate 10 produse alese aleator din 27 de magazine online si offline, magazinele fiind selectate dupa relevanta lor in categorie. Indicele de pret a luat in calcul pretul de vanzare la un moment dat, care include - acolo unde a fost cazul - promotiile din acel moment, fiind comparate doar produse care au caracteristici tehnice identice, precizeaza firma de cercetare de marketing.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#produse cumparate online, #produse cumparate online ieftine , #Stiri Macroeconomie