Cati bani pierd agricultorii in urma noului sistem de impozitare

Miercuri, 10 Aprilie 2013, ora 06:44
3600 citiri
Cati bani pierd agricultorii in urma noului sistem de impozitare
Un fermier roman primeste o subventie in valoare de 40,8 lei/cap animal

Fermierii romani primesc cu o mana si dau cu alta. Noul sistem de impozitare face ca 20-30% din subventiii sa se intoarca inapoi la stat sub forma de taxe.

"Dupa ce primesc subventiile pe suprafata si isi platesc impozitele fermierii romani raman cu praful de pe toba. Avem un sistem de impozitare peste cel al unor state europene, dar la subventii suntem cu mult sub nivelul lor", declara pentru Business24 omul de afaceri Culita Tarata, in urma cu ceva timp.

Reprezentantii producatorilor agricoli sustin ca fostul sistem de impozitare era mai bun in raport cu subventiile pe care le primesc agricultorii.

"Oricum noi plateam impozit si taxe si inainte de acest sistem de impozitare. Era o formula oarecum sustenabila din punctul nostru de vedere raportat la ceea ce primeam din partea statului si a comunitatii europene", a declarat Dorobantu Tudor, reprezentant al Federatiei Nationale din Agricultura, Alimentatie, Tutun, Domenii si Servicii Conexe (AGROSTAR) pentru Business24.

Potrivit lui Tudor, sistemul de impozitare este "o noua piatra de moara legata de gatul agricultorilor" in conditiile in care sursa financiara a celor care lucreaza in acest domeniu este din ce in ce mai redusa.

Stelian Fuia: "Impozitul va avea un efect de bumerang"

Stelian Fuia, fost ministru al Agriculturii in timpul guvernarii PDL

Fostul ministru al Agriculturii, Stelian Fuia crede ca noul sistem de impozitare nu va genera o crestere a veniturilor la bugetul de stat pentru ca autoritatile nu au mijloace sa verifice declaratiile fermierilor.

"Acest impozit va avea un efect de bumerang impotriva agricultorilor, dar si a populatiei care trece cu greu prin aceasta perioada de criza. Nici macar nu cred ca va avea un efect benefic asupra bugetului de stat", a declarat Stelian Fuia pentru Business24.

De cealalta parte, analistul financiar Aurelian Dochia crede ca noul sistem de impozitare nu ar trebui sa aiba repecursiuni asupra rezultatelor raportate la finalul anului de jucatorii de pe piata.

Aurelian Dochia, analist economic, fost director general al BRD/SG Corporate Finance

"Agricultura de la noi este mai putin impozitata, daca luam in calcul totalitatea taxele practicate in celelalte tari. La noi, in primul rand, nu exista impozitul pe teren care se plateste in tarile din Vest. Eu cred ca agricultorii se vor obisnui si nu cred ca va duce la o destabilizare a acestui domeniu", a spus Dochia pentru Business24.

Practic, agricultorii dau intre 20-30% din subventiile pe care le primesc pe impozitul platit la stat.

Business24 a exemplificat pe doua start-up-uri in agricultura care sunt subventiile pe care le primesc fermierii si cat au de platit la stat prin noul sistem de impozitare:

Ferma cu 400 de oi: profitul brut scade de la 7.500 la 6.230 euro/an

Intr-un articol anterior, Business24 v-a prezentat planul pentru demararea unei afaceri in zootehnie cu o ferma de 400 de oi. Practic, investitia initiala este de 38.636 euro (170.000 de lei) iar costurile anuale se ridica la 19.545 euro (86.000 de lei).

Totusi, veniturile anuale ajung la 27.045 euro (119.000 de lei) ceea ce insemna un profit brut de 7.500 de euro (33.000 de lei).

Subventiile primite de la stat

Crescatorii de caprine si ovine pot beneficia de o prima pe cap de animal de la bugetul national in cadrul platilor nationale directe complementare (PNDC). Prima se acorda atat fermierilor care au un efectiv de exploatatie de minimum 50 de capete de ovine, dar si asociatiilor de producatori.

In cazul start-up-ului prezentant, fermierul va beneficia, o singura data pe an, de o prima de 9,27 euro/animal (40,8 lei/cap ovine).

TOTAL Subventie de stat: 400 x 9,27 euro = 3.708 euro (16.320 lei)

Impozit platit la stat

Agricultorul va avea de platit, in patru rate egale, impozit la stat pentru veniturile obtinute din aceasta afacere. In cazul unei ferme cu peste 300 de capete norma de impozitare este de 12,7 euro (56 de lei) din care se deduce impozitul de 16% si contributia de 5,5% la sanatate.

400 x 13,97 lei/cap ovina = 5.588 lei (1.270 euro) impozit anual ce va fi platit la stat

Total impozit platit la stat: 34% din subventia primita impozit la stat

Culturi agricole - 10 hectare de rapita: Profitul scade de la 3.688 de euro la 2.492 euro/an

Rapita ramane una dintre cerealele care genereza cel mai mare profit brut pentru fermier.

Potrivit unui top realizat de Business24, un hectar de rapita aduce fermierului un profit brut de 46% adica 368 euro (1.623 lei/ha). La 10 hectare agricultorul va obtine un profit brut de 3.680 de euro (16.230 lei).

Subventii de stat

Plata unica pentru suprafata se acorda o singura data pe an si este in valoare de 119,66 euro/ha, deci 526.5 lei/ha.

Total subventie: 119,66 euro (526.5 lei/ha) x 10 = 1.190 euro(5.265 lei)

Ajutorul de stat pentru motorina se acorda sub forma unei accize reduse pentru fermieri de 21 euro/1.000 litri fata de 330,395 euro/1.000 litri cat este in mod normal.

Impozit platit la stat

In cazul platelor oleaginoase, baza de impozitare pentru venituri este de 458 lei/hectar. Dupa ce se deduce impozitul de 16% si contributia de 5,5% la sanatate plata pe hectare este de 22,44 euro/ha (98,74 lei/ha).

Total impozit anual de platit = 22,44 euro (98,74 lei) x 10 = 224.4 euro (987,4 lei/ha)

Total impozit platit la stat: 18% din subventiile primite

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#subventii agricultura, #subventii fermieri, #impozit agricultori 2013 , #Subventii agricultura