Interviu Directorul APIA: Anul viitor fermierii vor lua si subventii pentru ecologizare

Marti, 25 Iunie 2013, ora 10:35
6147 citiri
Interviu Directorul APIA: Anul viitor fermierii vor lua si subventii pentru ecologizare
Gheorghe Dorel Benu, director general APIA

Rata anuala de absorbtie pentru sumele alocate subventiilor pentru fermieri a ajuns la 98%. Noua Politica Agricola Comuna vine cu schimbari in acest sistem: sunt introduse subventii pentru ecologizare, a declarat Gheorghe Dorel Benu, director general APIA intr-un interviu acordat Business24.

Seful APIA a vorbit si despre problemele pe care le-a intampinat agentia in acordarea de subventii pentru agricultori, dar si sumele de bani pe care ar trebui sa le ia in calcul fermierii din 2014.

Care este in prezent situatia subventiilor acordate de APIA?

Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) a platit incepand cu anul 2007, si pana in prezent 4,8 miliarde de euro reprezentand sprijin financiar din Fondul European de Garantare Agricola, 1,5 miliarde de euro reprezentand sprijin financiar din Fondul European pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit si 4,4 miliarde de euro sprijin financiar de la bugetul national.

Rata anuala de absorbtie este de peste 98%, daca raportam sumele platite de catre Agentie fermierilor la plafoanele financiare alocate schemelor si masurilor de sprijin din cele doua fonduri.

In ciuda dificultatilor privind absorbtia fondurilor europene, consideram ca fermierii romani sunt interesati de accesarea finantarii destinate agriculturii, dar si de faptul ca banii primiti de acestia prin APIA au contribuit la dezvoltarea in special a mediului rural si la un progres al economiei in aceasta perioada dificila din punct de vedere financiar.

Vin cu un exemplu concret, numai in anul 2013, APIA a efectuat plati catre fermieri in suma de 6,3 miliarde lei (1,4 miliarde euro).

Ce se va schimba in functionarea APIA in urmatoarea Politica Agricola Comuna?

In urmatoarea perioada de implementare a noii Politici Agricole Comune dupa 2013, Agentia va functiona in continuare pe aceeasi structura, adaptand insa procedurile de lucru si sistemul informatic, care este unul foarte complex, la noile prevederi legislative.

Viitoarea Politica Agricola Comuna continua obiectivele generale ale PAC, dar vine si cu obiective noi, inovatoare, in ceea ce priveste acordarea platilor. Acestea se refera la notiunea de fermier activ, ceea ce presupune o orientare a sprijinului financiar catre fermier si exluderea beneficiarilor de plati care nu desfasoara activitati agricole.

Totodata, Romania a reusit in urma negocierilor mentinerea schemei de plata unica pe suprafata - SAPS pana in anul 2020, ceea ce consider ca este unul dintre cele mai importante obiective in cadrul negocierilor.

De asemenea, Romania poate acorda Plati Nationale Directe Complementare (PNDC) in conditiile si sectoarele pentru care s-au acordat aceste plati in anul 2013. Astfel, se poate continua aplicarea PNDC pana in 2020, degresiv, pornind de la nivelul stabilit in anul 2013 si ajungand la 20% din acest nivel in anul 2020.

O alta componenta a noii Politici Agricole Comune este ecologizarea. Pe langa SAPS, fiecare fermier va primi o plata pentru respectarea anumitor practici agricole benefice pentru mediu si in lupta impotriva schimbarilor climatice. Pentru aceste plati, statele membre vor folosi 30% din fondurile destinate platilor directe.

Totodata, as dori sa mentionez si sprijinul pentru tinerii fermieri (care au cel mult 40 de ani la momentul depunerii cererii). Pentru acestia se acorda o plata anuala timp de 5 ani, reprezentand in plus 25% din valoarea SAPS, in limita suprafetei de 25 hectare.

Reforma prevede si convergenta platilor, aceasta insemnand o adaptare progresiva a sprijinului direct acordat pentru fiecare hectar, astfel incat diferentele nivelului platilor directe dintre statele membre vechi si statele membre noi sa se diminueze, pentru a se asigura o repartizare mai echitabila a platilor directe intre fermierii europeni, astfel ca in 2020, nivelul platilor directe sa fie cat mai corect distribuit in cadrul Uniunii.

Care va fi procedura? Ce se va schimba la nivelul APIA incepand cu 2014?

La nivelul Agentiei am inceput pregatirea implementarii noilor componente PAC si in prezent asteptam aprobarea regulamentelor privind noua Politica Agricola Comuna.

Care sunt cele mai mari dificultati pentru Agentia de Plati in acordarea subventiilor?

Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura a inceput sa primeasca cereri de sprijin pe suprafata in anul 2007. La inceput, Agentia s-a confruntat cu anumite dificultati create de catre anumiti factori ce fac parte din realitatea economica si sociala din Romania, si aici ma refer la numarul mare de fermieri in varsta care au avut dificultati in intelegerea pe deplin si acceptarea conditiilor de eligibilitate, a drepturilor si obligatiilor ce le revin si in intelegerea consecintelor ce decurg din solicitarea platilor pe suprafata.

La acesta s-au adaugat suprafetele de teren mici, fragmentate, lipsa cadastrului agricol, ceea ce a implicat un numar mare de cereri de plata, un volum mare de munca raportat la numarul de personal al Agentiei comparativ cu alte state membre ale Uniunii Europene si implicit anumite intarzieri in procesul de gestionare a cererii. Aceste dificultati au fost rezolvate cu ajutorul aplicatiei IPA Online.

Aceasta aplicatie implica utilizarea unui computer conectat la internet, ea permitand fermierului sa isi vizualizeze din orice locatie parcelele din propria exploatatie, sa le masoare, sa le marcheze, sa introduca date cu privire la suprafetele utilizate, blocurile fizice in care apar, precum si culturile infiintate.

Prin completarea electronica a cererilor se asigura reducerea problemelor de supradeclarare, pozitionarea corecta a suprafetelor in blocurile fizice, timpii redusi pentru depunerea cererii etc.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#Benu Gheorghe seful APIA interviu, #subventii agricultori APIA, #PAC subventii APIA , #Subventii agricultura