Oil Terminal a suferit o pierdere de un milion de euro in primul semestru

Luni, 12 August 2013, ora 14:47
1793 citiri
Oil Terminal a suferit o pierdere de un milion de euro in primul semestru

Oil Terminal, compania care opereaza terminalul de titei si produse petroliere din portul Constanta, a inregistrat pierderi nete de 4,461 milioane de lei (aproximativ un milion de euro) in primul semestru al acestui an, potrivit raportului transmis luni Bursei de Valori Bucuresti.

In perioada similara a anului trecut, compania obtinuse un profit net de 226.911 lei.

Pierderea bruta a fost de 4,424 milioane de lei si are drept cauze diminuarea cu 252.000 de tone a cantitatilor de titei si produse petroliere incarcate si descarcate fata de estimarile initiale si, pe de alta parte, obtinerea unor venituri totale cu 11% mai mici decat cele planificate, se arata in raport.

In bugetul de venituri si cheltuieli pentru aceasta perioada era prevazut un profit brut de 617.000 de lei.

Veniturile brute au fost mai mici cu 7,2%, respectiv cu 3,782 milioane de lei, ca urmare a nerealizarii programului fizic de prestatii cu 13% fata de cel planificat la inceputul anului.

Cheltuielile cu bunurile si serviciile au fost de 12,2 milioane de lei, in scadere cu 20% fata de perioada similara a anului trecut. In schimb, au crescut cu 4,5% cheltuielile cu salariile de baza.

Compania enumera care au fost evenimentele care au afectat semnificativ veniturile din activitatea de baza. Este vorba despre inchiderea rafinariei Petrotel Lukoil pentru revizie tehnica in perioada 18 februarie - 15 aprilie 2013, intrarea in revizie a Rompetrol Rafinare in aceeasi perioada, scaderea cu 40% a cantitatilor de motorina planificate la inceputul anului, odata cu scaderea consumului de motorina la nivel national, precum si intrarea in insolventa a unor clienti.

"De asemenea, in cursul semestrului I s-au anulat provizioane de 10.000 de lei, ca urmare a solutionarii favorabile de catre instanta a unui litigiu cu clientul Rompetrol Rafinare", mentioneaza oficialii Oil Terminal.

Compania este listata la categoria I a Bursei de Valori Bucuresti. Ministerul Economiei detine 59,62% din actiunile Oil Terminal, Fondul Proprietatea are o participatie de 8,45%, iar restul actiunilor sunt detinute de persoane fizice si juridice.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#pierderi Oil Terminal Constanta, #operator terminal petrol Constanta, #transport naval petrol , #Transport naval