Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Taxa de traversare a noului pod Calafat-Vidin va fi de 6 euro pe masina

Taxa de traversare a noului pod Calafat-Vidin va fi de 6 euro pe masina


Taxa perceputa pentru traversarea noului pod de peste Dunare, la Calafat-Vidin, va fi de 6 euro in cazul autoturismelor. Ceremonia de inaugurare a podului este programata pentru 14 iunie.

Potrivit unui proiect de decizie publicat pe site-ul Ministerului Transporturilor de la Sofia, taxa pentru vehiculele cu masa intre 3,5 si 7,5 tone si maxim 23 locuri va fi de 12 euro, cele avand intre 7,5 si 12 tone vor plati 18 euro, camioanele de peste 12 tone cu maxim trei axe vor plati 25 euro, iar cele cu patru si mai multe axe - 37 euro.

Taxele sunt comparabile cu cele percepute pentru traversarea podului Ruse-Giurgiu si de cateva ori mai mici fata de cele pentru traversarea Dunarii cu feribotul Calafat-Vidin care se ridicau pana la 92 euro, in cazul tirurilor.

Podul Calafat-Vidin are o lungime de aproximativ doi kilometri, doua benzi rutiere pe fiecare sens, o linie de cale ferata, doua trotuare si o pista pentru biciclisti. Pietonii si biciclistii vor traversa noul pod gratuit.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Agerpres
Articol citit de 1335 ori