BCE confirma "injectia" de 1.100 miliarde de euro in zona euro

Joi, 22 Ianuarie 2015, ora 17:03
1961 citiri
BCE confirma "injectia" de 1.100 miliarde de euro in zona euro
Foto: The Telegraph

Banca Centrala Europeana a confirmat lansarea unor masuri de relaxare cantitativa (QE) in valoare de 1.100 miliarde de euro menite sa previna stagnarea economiei zonei euro.

Presedintele Bancii Centrale Europene, Mario Draghi, a anuntat achizitii lunare combinate de obligatiuni suverane ale statelor din zona euro si bonduri corporatiste de pana la 60 de miliarde de euro, din martie 2015 pana in septembrie 2016, transmite Sky News citat de Agerpres.

Suma raportata de Mario Draghi este mai ridicata decat se asteptau pietele - 50 miliarde de euro - iar dupa anuntarea detaliilor planului BCE bursele europene au crescut iar euro s-a depreciat.

Actualul program de stimulare al BCE va fi extins din martie 2015 pana in septembrie 2016 si este menit sa evite intrarea celor 18 state din zona euro intr-o perioada de deflatie.

Rata anuala a inflatiei in eurozona a continuat sa scada in decembrie, ajungand la minus 0,2%, mult sub tinta de 2% avuta in vedere de BCE. Aceasta este prima scadere a inflatiei in teritoriul negativ inregistrata de zona euro dupa luna octombrie 2009.

Achizitionarea de obligatiuni suverane va reduce, de asemenea, si costurile la care se imprumuta statele din zona euro, va sprijini creditarea bancara si va duce la deprecierea euro, care va fi mai competitiv.

Tarile aflate sub programe de asistenta financiara, cum ar fi Grecia, vor fi incluse in programul de stimulare al BCE dar cu anumite conditii.

Cancelarul german Angela Merkel a avertizat joi ca orice decizie adoptata de BCE nu ar trebui sa inlocuiasca masurile adoptate de guverne pentru a tine sub control problema datoriei.

In data de 15 ianuarie 2015, francul elvetian s-a apreciat puternic pe pietele internationale, castigand aproape 30% in raport cu moneda euro, dupa ce Banca Nationala a Elvetiei (BNS) a renuntat la pragul de 1,20 franci pentru un euro, pe care l-a practicat in ultimii trei ani.

Presiunea pentru renuntarea la plafonul de schimb valutar a crescut in ultimele luni, in conditiile in care speculatiile potrivit carora Banca Centrala Europeana va incepe un program de achizitii de obligatiuni a dus la deprecierea monedei euro fata de dolar.

In acest conditii, Banca Elvetiei ar fi trebuit sa cumpere agresiv euro pentru a putea mentine minimul cursului de schimb EUR/CHF de 1,20, cumparari care ar fi produs pierderi institutiei.

#masuri relaxare cantitativa, #plan BCE, #inflatie zona euro , #Zona euro