De ce sunt europenii optimisti in privinta economiei?

Vineri, 30 Octombrie 2009, ora 12:06
1031 citiri
De ce sunt europenii optimisti in privinta economiei?

Europenii au inceput sa aiba mai multa incredere in redresarea situatiei economice, in luna octombrie, potrivit indicatorului de sentiment economic (ESI), al Comisiei Europene.

In intreaga Uniune Europeana, ESI a crescut cu 3,4 procente, ajungand la 86 de puncte, iar in zona euro, la 86,2 puncte, in procentaje cresterea fiind similara, se arata in studiul realizat de Comisia Europeana.

ESI este unul dintre cei mai importanti indicatori economici, masurand atitudinea diferitilor actori din piata, inclusiv a mediului de afaceri si a consumatorilor.

Astfel, o majorare a indicelului reprezinta si o crestere a investitiilor si consumului, in viitorul apropiat.

Indicatorul este compus din mai multe segmente, care evalueaza evolutia industriei, a serviciilor, a comertului cu amanuntul, constructiilor si consumului.

Cea mai importanta crestere, in luna octombrie, s-a inregistrat pe domeniul industriei, cu patru puncte in EU 27 si cu trei puncte in zona euro.

Astfel, s-a inregistrat o crestere a cererilor, in timp ce nivelul stocurilor s-a diminuat, insa, cel mai important, respondentii s-au aratat mult mai optimisti in privinta majorarii productiei, ceea ce va conduce si la o scadere a numarului somerilor.

In treilea trimestru, s-a observat ca unitatile de productie au functionat la capacitate mai mare decat in timpul verii, iar numarul cererilor, atat pe pietele interne, cat si pentru exporturi, s-a majorat simtitor.

Suedezii, cei mai optimisti

Majoritatea statelor membre au inregistrat o crestere a ESI, insa, cele mai importante, au fost in Italia (+3,8%), Germania (+3,4%), Marea Britanie (+3,2%) si Franta (+3%).

In Polonia, Spania si Olanda, cresterea a fost moderata, de 2,3%, 1,9%, respectiv 1,1%.

Totusi, primul loc in topul optimistilor din Europa este detinut de Suedia, cu un punctaj de 96,9, urmata de Danemarca, cu 93,7 puncte si Malta, cu 91,5 puncte.

Romania se afla printre ultimele state, din acest punct de vedere, punctajul fiind de numai 62,6.

Mai prost decat Romania nu stau decat Slovenia (59,8 puncte) si Cipru (57,7 puncte).

Pentru Irlanda nu s-a realizat un sondaj.

In tara noastra, s-a diminuat indicele increderii in servicii, cu doua puncte, in timp ce ESI pentru cosum a stagnat.

Cea mai mare scadere s-a inregistrat in cazul comertului cu amanuntul, cu zece procente fata de luna anterioara, iar increderea in constructii a scazut, la randul sau, cu un singur punct.

Pe de alta parte, cea in industrie s-a majorat cu un punct.

La nivelul intregii Uniuni Europene, increderea consumatorilor a crescut cu doua puncte, iar in zona euro cu un singur punct.

Optimismul europenilor se bazeaza pe rezultatele pozitive din ultima luna, cand s-a inregistrat un numar mai mic de someri decat in septembrie (-26.000 in Germania, de exemplu).

In luna octombrie, in rata somajului a ajuns la 8,1 procente, in scadere fata de septmebrie, cand era de 8,2 procente, e evolutie mai buna decat cea estimata de economisti, care se asteptau la un somaj de 8,3 procente. 

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#redresare, # situatie, # economica, # comisiea, # europeana , #Zona euro