Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

opinie Jean Pisani-Ferry

Destramarea zonei euro pare sa fie tot mai aproape. Cine mai poate schimba ceva?

Destramarea zonei euro pare sa fie tot mai aproape. Cine mai poate schimba ceva?


Europa a inceput sa ia in serios fragilitatea uniunii monetare de pe continent inca din 2012, cand presedintele Bancii Centrale Europene, Mario Draghi, a jurat sa faca tot ce-i sta in putinta pentru a salva moneda unica.

In ultimii 4 ani, stabilitatea zonei euro a stat, intr-adevar, in mana guvernatorilor de banci centrale, remarca profesorul Jean Pisani-Ferry, de la Hertie School of Guvernance din Berlin. Sprijinul ar putea sa ia sfarsit insa, in contextul in care nicio banca centrala nu poate descalci incurcatele ite politice de pe continent, dupa cum sustine expertul francez intr-un editorial din Project Syndicate.

Ideal ar fi ca sefii de guverne si de state sa ia in discutie optiunile pentru viitorul zonei euro, in loc sa lase factorii circumstantiali sa decida soarta uniunii monetare.

Insa liderii europeni par sa nu manifeste un apetit prea mare pentru initierea acestor discutii, pana si raportul referitor la viitorul zonei euro, prezentat in vara anului trecut de presedintii forurilor executive din UE, fiind tratat cu destula indiferenta.

Problema a inceput sa se acutizeze la mai putin de o luna de la prezentarea raportului din iunie 2015, odata cu negocierile duse cu reprezentantii Atenei pentru a bloca iesirea din zona euro a Greciei.

Momentul de criza a fost uitat rapid, asa cum s-a intamplat si cu propunerea de intarire a cadrului functional din zona euro pentru a raspunde socului Brexit.

Problema poate ca a fost uitata, dar nu a disparut, dupa cum arata dezvoltarea unor noi situatii limita aparute dupa desfasurarea referendumului din Italia, explica profesorul Jean Pisani-Ferry.

Chiar si cu anestezia relaxarii cantitative administrata de BCE, diferenta inregistrata intre randamentul obligatiunilor germane si italiene cu maturitate la 10 ani a atins un nivel de 200 de puncte de baza, marcand o revenire la situatia inregistrata in 2014.

Starea vulnerabila in care se prezinta o parte dintre bancile italiene, ca si efectele Brexit sau alegerea unui presedinte american decis sa recurga la politici protectioniste, adauga riscul ca votantii, mai degraba decat investitorii, sa puna sub semnul intrebarii necesitatea mentinerii uniunii monetare.

Partidele politice cu platforme anti-euro sunt pe val in majoritatea marilor economii europene, cu exceptia Spaniei, iar in Italia acestea ar putea forma majoritatea care va da noul guvern.

Din punct de vedere economic, zona euro pare o constructie inca nefinalizata. Uniunea bancara, lansata in 2012 pentru a limita interconectivitatea dintre bancile centrale si guverne, a avut unele efecte pozitive, dar are inca puncte slabe care vor trebui supuse reformelor.

Diferentele in materie de competitivitate intre grupul elitit al economiilor din nordul Europei si cel al tarilor din flancul sudic s-a diminuat, dar asta mai mult ca efect al comprimarii cerererii interne pe pietele din Sudul Europei.

Circulatia fondurilor inspre nord spre sud nu s-a reluat, in vreme ce somajul ridicat din anumite tari continua sa fie o amenintare constanta pentru aceste economii.

Uniunii monetare pare sa-i lipseasca un mecanism fiscal comun si coerent, iar incercarea de a pune accentul pe politicile investitionale pe care economiile dezvoltate din zona ar trebui sa le promoveze s-a izbit de un refuz ferm din partea Berlinului.

Bineinteles, in momentul in care urmatoarea criza financiara va lovi, stabilitatea fiscala va fi lucrul pe care toata lumea il va cauta cu disperare, crede profesorul Jean Pisani-Ferry.

In cele din urma, chiar sistemul de guvernare din interiorul zonei euro ramane unul impovarator si technocratic, majoritatea ministrilor si legiutorilor din cele 19 state ale uniunii monetare fiind pierduti in ceata atunci cand vine vorba de respectarea procedurilor.

Acest echilibru nesatisfacator poate sau nu sa se prelungeasca in functie de interactiunea ce se va dezvolta intre factorii de stres politici si economici de pe continent.

Intrebarea este insa cum poate fi organizata o discutie serioasa care sa ia in calcul posibilele solutii la noua criza ce ameninta sa cuprinda zona euro.

Doua obstacole majore se remarca aici, primul fiind legat de pierderea momentului destinat unei integrari mai largi a restului de state membre in uniunea monetara, in vreme ce al doilea se refera la cauzele diferite pe care fiecare tara le identifica in criza euro.

Ambele piedici pot fi depasite, insa. Pentru inceput, politica comuna din regiune nu ar trebui sa ia in calcul o integrare cat mai larga, ci transformarea uniunii monetare intr-un sistem cu adevarat functional, ceea ce implica o centralizare mai mare in anumite zone administrative si o descentralizare a altora.

Responsabilitatea fiscala, spre exemplu, nu ar trebui concentrata doar in mainile unui nucleu central de decidenti, ci ar trebui sa acorde institutiilor nationale dreptul de a monitoriza comportamentul bugetar al tarilor membre din regiune si al sustenabilitatii fiscale.

In realitate, cativa pasi au fost facuti in aceasta directie, dar acestia ar trebui continuati spre a face guvernele nationale responsabile de comportamentul lor bugetar, lucru care ar putea face posibila restructurarea partiala a datoriilor in interiorul zonei euro.

A doua problema ar putea fi depasita prin evitarea discutiilor despre istoricul datoriilor inregistrate de tarile membre. O impartire a poverii datoriilor intre creditori si debitori este inevitabila, in conditiile in care raportul intre cele doua forte trebuie sa fie zero.

Problema aceasta, desi tentanta in abordarile politicenilor din UE, nu face decat sa puna cele doua tabere pe poztii adverse. Rezolvarea ar sta in gasirea solutiilor pentru problemele de moment si stabilirea unor reguli care sa guverneze relatia dintre creditori si debitori pe viitor.

Intrarea pe aceasta cale presupune realizarea unui document logic si coerent acceptat de ambele parti implicate in discutie, pentru a avea un punct de plecare in discutii.

Desigur, nu exista solutii rapide pentru rezolvarea problemelor din zona euro, insa lipsa discutiilor pe aceste teme reprezinta un motiv de ingrijorare si mai mare.

Tacerea nu este intotdeauna de aur, iar pentru binele Europei politicienii ar trebui sa rupa cat mai repede aceasta tacere stanjenitoare, care invaluie subiectul uniunii monetare de pe continent, sustine profesorul Jean Pisani-Ferry.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 7545 ori