FMI estimeaza la 40% posibilitatea ca zona euro sa reintre in recesiune

Vineri, 10 Octombrie 2014, ora 09:10
1302 citiri
FMI estimeaza la 40% posibilitatea ca zona euro sa reintre in recesiune
Foto: (c) Bao Dandan/XINHUA FLUX

Directorul general al Fondului Monetar International, Christine Lagarde, a avertizat joi ca exista in jur de 40% posibilitatea ca zona euro sa reintre in recesiune, informeaza agentia EFE.

Lagarde a facut aceasta declaratie intr-o conferinta de presa premergatoare reuniunii anuale a FMI si Bancii, potrivit Agerpres.

'Am estimat riscul de reintrare in recesiune a zonei euro la circa 40 %, ceea ce nu este nesemnificativ', a spus directorul FMI. 'Nu vreau sa spun ca se va intampla, vreau sa spun ca exista un risc serios de recesiune, daca nu se face nimic', a adaugat Lagarde.

Aceasta evolutie preconizata pentru zona euro este data de contractia economiei italiene (0,2 %), cresterea neinsemnata a Frantei (0,4 %) si slabirea economiei germane, motorul zonei euro, la 1,4% in 2014.

Totodata, sefa FMI a dat asigurari ca, 'daca tarile iau masuri adecvate, atat tarile cu deficit, cat si cele care au excedent, fac ceea ce au de facut, atunci se va evita acest lucru'.

In raportul 'Perspectivele Economiei Globale', FMI a insistat ca Banca Centrala Europeana sa continue cu sprijinul monetar.

Documentul incurajeaza, de asemenea, tarile cu excedent, precum Germania, sa creasca investitiile publice, iar pe cele cu deficit sa sprijine conditiile ieftine de finantare pentru a adopta masuri fiscale de stimulare a cresterii si fortei de munca.

Recuperarea economica este tot mai inegala, a reiterat Lagarde, si, in cadrul grupului tarilor avansate, SUA si Marea Britanie par sa isi consolideze iesirea din criza, in timp ce tarile din zona euro continua sa fie blocate intr-o situatie economica fragila.

#Christine Lagarde avertizare, #zona euro recesiune , #Zona euro