HSBC: Scenarii privind viitorul Greciei

Vineri, 25 Mai 2012, ora 12:51
1326 citiri
HSBC: Scenarii privind viitorul Greciei

Rezultatele alegerilor parlamentare din Grecia din 17 iunie vor influenta nu doar viitorul acestei tari, ci si al intregii zone euro, afirma analisti ai grupului bancar HSBC.

Inainte de alegeri, acestia au conturat patru cele mai probabile scenarii de evolutie a evenimentelor. Doua scenarii din patru presupun iesirea Greciei din zona euro, fapt care ar putea duce la destramarea intregii uniuni monetare si la o criza de anvergura celei din 2008. Alte doua scenarii, mai pozitive, prevad conservarea problemelor Greciei, prin intermediul sprijinului financiar extern si resurselor Bancii Centrale Europene (BCE), noteaza cotidianul rus Kommersant.

Alegerile parlamentare repetate din Grecia sunt considerate in mod univoc de politicieni si investitori drept un referendum pe marginea ramanerii acestei tari in zona euro. Analisti de la HSBC sunt de parere ca, in functia de diversele rezultate ale votului, este posibila realizarea uneia dintre cele patru variante: prima prevede victoria coalitiei "proeuropene" dintre Noua Democratie si Miscarea Socialista Panelena (PASOK), iar celelalte trei - ale partidului "antieuropean" Syriza.

Grecia nu isi poate onora obligatiile financiare asumate

Cu trei ani in urma, tarile europene si Fondul Monetar International (FMI) au acceptat sa acorde Greciei mijloace pentru onorarea datoriilor, in schimbul un program de austeritate. In tot acest timp, Produsul Intern Brut (PIB) al Greciei s-a redus cu 16%, volumul creditelor din partea UE si FMI s-a majorat de peste doua ori si, in pofida anularii a peste jumatate din datorii, Grecia nu este nici acum in stare sa-si onoreze obligatiile asumate.

In urma alegerilor din 6 mai, politicienii greci nu au reusit sa formeze un guvern viabil, iar ultimele sondaje de opinie arata ca circa jumatate dintre greci se pronunta pentru renuntarea la acordurile severe cu UE. La randul lor, liderii europeni au dat clar de inteles ca renuntarea la acorduri va insemna sistarea atat a ajutorului financiar direct, cat si oferirea de mijloace bancilor grecesti prin intermediul BCE.

Daca in alegeri vor castiga fortele de dreapta, Grecia isi va onora probabil angajamentele asumate in fata UE privind reducerile bugetare si va primi in schimb alte transe de credit, precum si credite ieftine pentru bancile grecesti din partea BCE. Pentru piete, aceasta este cea mai favorabila varianta, insa problema cheie, cea privind revenirea economiei grecesti pe crestere, aceasta nu va fi solutionata.

Victoria Syriza inseamna renuntarea Greciei la zona euro

Victoria Syriza nu va insemna, in opinia analistilor, o renuntare automata a Greciei la zona euro. Probabil, acordul cu creditorii externi nu va fi aprobat, insa liderii europeni ar putea considera ca pericolul destramarii totale a zonei euro este prea mare si sa initieze importante injectii de capital in economia tarilor de la periferia zonei euro, diminuand in paralel presiunea asupra guvernului grec.

La randul sau, Atena ar putea conveni in timp cu UE asupra unui program mai putin ambitios de austeritate. O asemenea strategie are sanse la succes in situatia in care va putea fi obtinuta o crestere a economiilor europene periferice. In caz contrar, problemele se vor acutiza, prognozeaza analistii de la HSBC.

Celelalte scenarii analizate de HSBC prevad iesirea Greciei din zona euro. Daca liderii europeni vor declara ca Atena este "marul viermanos" si vor putea conveni si indeplini decizii serioase privind transformarea uniunii monetare intr-o uniune monetara, euro ca valuta se va mentine aproximativ in granitele actuale.

Insa, daca investitorii nu vor putea fi calmati repede, fuga de capital, aparitia "euro german" si "euro spaniol", precum si scaderea brusca a increderii in piata financiara europeana vor distruge zona euro deja spre sfarsitul lui 2012, atentioneaza HSBC.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#grecia zona euro, #Grecia obligatii financiare, #alegeri Grecia 2012, #scenarii Grecia zona euro , #Zona euro