Polonia: Nu ne grabim sa adoptam euro

Luni, 22 Octombrie 2012, ora 10:21
1325 citiri
Polonia: Nu ne grabim sa adoptam euro

Polonia va deveni membra a zonei euro, insa nu se grabeste sa adopte moneda unica, a declarat presedintele Bancii Centrale din Polonia, Marek Belka. Acesta a declarat ca statul polonez va intra in zona euro doar atunci cand va fi pregatit.

"Polonia isi doreste sa devina membra a zonei euro dar evita sa se grabeasca in acest demers din mai multe motive", a precizat Belka in cadrul unei conferinte internationale"Recostructia Europei", scrie wbj.

"Cel mai important motiv este acela ca nu suntem suficient de pregatiti pentru a intra in zona euro", a adaugat Belka.

In plus, Polonia trebuie sa se asigure ca zona euro este o structura stabila.

"Nu are niciun sens sa ne alaturam decat daca suntem ferm convinsi ca va rezista. Vrem sa fim siguri ca proiectul zonei euro este ireversibil si atunci vom initia pregatirile pentru aderare", a concluzionat guvernatorul polonez.

Nu este prima data cand Marek Belka face declaratii cu privire la reticenta Poloniei in a adopta moneda euro.

Seful Bancii Centrale a Poloniei: Euro este o greseala

Intr-un discurs sustinut in cadrul sesiunii anuale a Fondului Monetar Internationale (FMI), guvernatorul Bancii Centrale de la Varsovia a afirmat ca euro a fost rezultatul instabilitatii cursurilor de schimb valutar, care a precedat crearea sa.

Polonia nu va lua in considerare posibilitatea aderarii la zona euro pana cand nu va fi exclus complet riscul prabusirii zonei euro, a subliniat Belka, mentionand ca adoptarea monedei euro va fi discutata de Varsovia numai atunci cand investitorii vor inceta sa mai parieze pe prabusirea zonei euro, iar in tari cum ar fi Spania va incepe cresterea economica.

Declaratiile vin pe fondul incetinirii cresterii economice, Polonia raportand in al doilea trimestru cel mai slab rezultat din ultimii trei ani, la 2,4%.

In primul trimestru, Polonia a inregistrat o crestere de 3,5% a PIB in baza anualizata, iar guvernul anticipa pentru cel de-al doilea trimestru o rata de expansiune de 2,9%.

Polonia este singurul stat din UE care a evitat recesiunea dupa criza financiara mondiala din 2008 - 2009 si care a rezistat la efectele crizei datoriilor de stat din zona euro, desi uniunea monetara este cea mai mare piata de export pentru companiile polone.

Situatia a inceput insa sa se deterioreze, exporturile Poloniei catre zona euro afisand o scadere de 2,7% in primul semestru al acestui an, raportat la perioada corespunzatoare din 2011. Mai mult, cererea interna a scazut cu 0,2% in trimestrul al doilea, pe masura ce guvernul implementeaza masuri de reducere a cheltuielilor publice.

De cealalta parte, Romania trebuie sa adopte moneda unica din 2015. Presedintele Traian Basescu a declarat la finalul Summitului de Toamna de la Bruxelles ca Romania are obligatia de a trece la euro.

"Suntem intr-o perioada de exceptare, obligatia noastra este sa adoptam euro, asa ne-am obligat in tratatul de aderare. Ne place sau nu, trebuie sa folosim euro. Am primit o derogare, dar va asigur ca orice intarziere este o pierdere pentru Romania, pentru ca este o nerespectare a unui tratat. In momentul de fata, doar se fac aluzii statelor care nu au indeplinit inca toate conditiile sa devina membre euro. 10 state nu sunt inca in zona euro, iar acest lucru ii incurca pe cei din zona euro. De multe ori, este si o concurenta neloiala, ca sa poti deprecia moneda si sa stimulezi exporturile", a declarat Basescu.

#moneda euro Polonia, #zona euro Polonia, #moneda unica Polonia , #Zona euro