Reuters a anuntat eronat moartea miliardarului George Soros

Vineri, 19 Aprilie 2013, ora 14:03
1175 citiri
Reuters a anuntat eronat moartea miliardarului George Soros

Agentia de presa Reuters a publicat pe site-ul sau, din greseala, necrologul miliardarului american de origine maghiara George Soros.

Ulterior, agentia de presa Reuters a retras acel articol de pe site-ul sau si a postat pe contul sau de Twitter urmatoarea clarificare: "Reuters a publicat din greseala, in avans, necrologul finantistului si filantropului George Soros. Un purtator de cuvant al domnului Soros a spus ca omul de afaceri, care locuieste la New York, traieste si este sanatos. Reuters regreta eroarea comisa".

Cel mai remarcabil fapt din acel articol este, potrivit jurnalistilor de la businessinsider.com, duritatea acelui necrolog, care il face pe George Soros sa para un ipocrit si vorbeste despre toate crizele financiare pe care acesta le-a cauzat, pariind pe diverse monede.

In primul paragraf, Soros, in varsta de 82 de ani, este denumit "pradator". El este numit in paragrafele urmatoare "o enigma, invelita in intelect, contradictii si bani".

Potrivit telegraph.co.uk, necrologul aminteste apoi rolul de filantrop jucat de George Soros, insistand asupra "celor 8 miliarde de dolari pe care el le-a donat prin intermediul numeroaselor organizatii de caritate pe care le controleaza".

Articolul aparut din greseala pe site-ul Reuters subliniaza totodata donatiile acestuia pentru diverse cauze liberale si afirma ca "in incercarea sa de a opri realegerea lui Bush, Soros a donat 23,5 milioane de dolari unui numar de cel putin 500 de grupuri liberale si progresive in timpul ciclului electoral american din 2003-2004".

George Soros a devenit bogat si celebru in 1992, in urma unei tranzactii istorice, prin care a facut un profit de un miliard opt sute de milioane de dolari, mizand la bursa pe deprecierea lirei sterline. Ulterior, autoritatile britanice au fost nevoite sa scoata lira din mecanismul de schimb valutar al Uniunii Europene.

In 1993, George Soros a infiintat Fundatia pentru o Societate Deschisa, numita si Fundatia Soros.

Potrivit revistei Forbes, averea sa era estimata in martie 2012 la peste 20 de miliarde de dolari.

Cele mai utilizate aplicații de pe noul Apple Vision Pro
Cele mai utilizate aplicații de pe noul Apple Vision Pro
Apple a lansat oficial în Statele Unite, pe 2 februarie, primul său headset de realitate mixtă, Apple Vision Pro. Acesta vine cu o ofertă bogată de peste 600 de aplicații și jocuri special...
Când va avea loc evenimentul Samsung Unpacked și ce dispozitive vor fi prezentate
Când va avea loc evenimentul Samsung Unpacked și ce dispozitive vor fi prezentate
Samsung plănuiește să organizeze evenimentul său emblematic, Unpacked, pe data de 10 iulie 2024, în Paris, potrivit mai multor surse. Alegerea Parisului ca gazdă pentru acest eveniment nu...
#moarte Soros, #stire gresita Reuters, #necrolog Soros Reuters , #Agentii presa