Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Super Bowl: Cat cheltuie americanii pentru fotbal

Super Bowl: Cat cheltuie americanii pentru fotbal


Pretul unui bilet la Super Bowl porneste de la 2.200 de dolari, pretul camerelor de hotel a crescut cu 1.758%, iar o secunda de reclama pe TV costa 116.667 dolari: Super Bowl XLVI este o "nebunie" de cheltuieli corporate si pentru consumatori.

Pizza Hut a declarat oficial ca data de 5 februarie 2012 va fi cea mai buna zi din istoria lantului de restaurante de pana acum, iar tot ce inseamna marketing si merchandising parca a scapat de sub control, scrie Bloomberg.

Iata cateva cheltuieli de pe lista Super Bowl, bani platiti de corporatii, institutii publice, contribuabili si fani ai fotbalului american:

Constructia stadionului: 720 de milioane de dolari

Lucas Oil Stadium a costat 720 de milioane de dolari, bani care au venit in mare parte de la buget, deci din buzunarul contribuabililor. Echipa de fotbal american Indianapolis Colts a contribuit cu 100 de milioane de dolari, iar statul Indiana, alaturi de orasul Indianapolis au oferit si ele fonduri considerabile.

Districtul Marion a crescut taxele pentru vanzarea de alimente, bauturi, inchirieri de masini si hoteluri, printre altele. Zonele inconjuratoare au adaugat o taxa de restaurant de 1%. Capital Improvement Board, compania care administreaza stadionul Lucas Oil, se asteapta sa piarda aproximativ 800.000 de dolari pentru gazduirea evenimentului.

Salariile jucatorilor de fotbal: 63 milioane de dolari echipa

Echipele The Patriots si The Giants au cheltuit sume asemanatoare pentru salariile jucatorilor. Potrivit Ligii Nationale de Fotbal din SUA, The Giants a cheltuit 63,7 milioane de dolari pentru onorarii, iar The Patriots, 62,3 milioane de dolari. Doar modul in care au fost distribuiti acest bani difera: echipa The Giants a cheltuit cu 60% mai mult decat The Patriots pe aparare, spre exemplu.

Cheltuieli de "gazda buna": 150 de milioane de dolari

Orasul a oferit din bugetul sau 4 milioane de dolari pentru costuri de siguranta publica, bani care vor fi rambursati de Capital Improvement Board din taxele impuse la hoteluri, restaurante si altele.

PricewaterhouseCoopers a estimat cheltuieli directe de pana la 150 de milioane de dolari pentru Super Bowl 2012 pentru Indianapolis. Alte estimari vizeaza cifra de 365 de milioane de dolari.

Vanzarea si revanzarea biletelor: intre 2.000 si 16.500 de dolari biletul

Valoarea reala a biletelor la Super Bowl variaza intre 800 si 1.200 de dolari, insa cel mai ieftin bilet care poate fi gasit pe agregatoarele de bilete pentru eveniente costa 2.247 de dolari.

Pretul reprezinta, insa o scadere, potrivti TiqlQ, un agregator de oferte de bilete. Pretul biletului mediu scazuse deja la 3.982 de dolari de la 4.311 de de dolari din 27 ianuarie pana acum.

Cel mai scump bilet cumparat de pe site-ul oficial de revanzare bilete al NFL, a costat 16.480 de dolari si a fost vandut in 23 ianuarie.

Americanii isi vor cumpara 5 milioane de televizoare mai scumpe

5,1% dintre americani isi vor cumpara un televizor mai performant, potrivit unu sondaj realizat de Federatia Nastionala de Retail din SUA. Federatia estimeaza ca vor fi vandute 5,1 milioane de televizoare noi pentru acest joc, dar retailerii nu sunt foarte optimisti. Rapoartele de Consum arata ca americanii au asteptat luna februarie pentru a cumpara televizoare si din cauza reducerilor care se fac anual in aceasta luna.

Mancare si bautura: 11 miliarde de dolari

Federatia SUA de Retail se asteapta la cheltuieli de 11 miliarde de dolari pe mancare, bautura si gustari specifice unui meci de fotbal, dar si pentru haine si alte obiecte.

Suma inseamna 64 de dolari de persoana, in crestere fata de anul trecut, cand fiecare american a cheltuit cate 60 de dolari pentru acest eveniment.

Din suma totala, aproximativ 700 de milioane se vor duce doar pe gustari, cu precadere pentru aripi picante, preferatele americanilor.

Pizza Hut se asteapta la vanzari cu 50% mai mari decat intr-o duminica normala, asta insemnand aproximativ 2 milioane de pizza, care costa 10 dolari portia.

Reclame televizate: 3,5 milioane de dolari reclama

Audienta Super Bowl va fi de aproximativ 115 milioane de oameni, iar NBC Universal a incheiat un contract cu NFL, si a vandut toate cele 70 de sloturi disponibile, pentru un pret mediu de 3,5 milioane de dolari fiecare reclama.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 2307 ori