Cezar Ion, despre ridicarea exceptiei de la plata CAS pentru drepturi de autor: Ar fi catastrofal

Vineri, 08 Ianuarie 2010, ora 15:39
1507 citiri
Cezar Ion, despre ridicarea exceptiei de la plata CAS pentru drepturi de autor: Ar fi catastrofal

Cezar Ion, presedintele AJR, a declarat pentru MEDIAFAX, privind discutiile din Guvern pe tema ridicarii exceptiei de la plata CAS pentru drepturi de autor si conventii sociale, ca ar fi o situatie catastrofala, recomandand consultari cu reprezentantii celor vizati.

"Nu este vorba numai despre jurnalisti, e vorba de toate profesiile liberale care sunt platite prin drepturi de autor. Este o situatie catastrofala. Nu stiu daca s-au gandit exact ce presupune, daca au facut o simulare cu privire la ce se va intampla. Sincer, nu stiu nici daca s-au consultat cu cei din breasla. Daca e doar o discutie, eu zic ca ar trebui sa se gandeasca de doua ori inainte sa ia o decizie", a declarat Cezar Ion, presedintele Asociatiei Jurnalistilor din Romania (AJR), precizeaza Mediafax.

Totodata, acesta a precizat ca Guvernul ar trebui sa discute cu reprezentantii sindicali ai celor vizati, printre care artistii si jurnalistii, pentru a gasi o formula cat mai buna pentru aceasta lege.


"S-a facut si evaziune fiscala pe drepturi de autor, fiind platite servicii ce nu implicau creatii pe drepturi de autor, ceea ce e o aberatie. Dar nu rezolvi dand cu barda. Este un domeniu sensibil. Tot domeniul artistic va fi afectat si nu isi doresc asa ceva. Trebuie purtate discutii cu sindicatele. (...) Daca reusesc sa gaseasca o formula de dialog, eu zic ca aceasta masura trebuie bine cantarita", a subliniat Ion.


Totodata, acesta a precizat ca au mai fost discutii pe aceasta tema la inceputul anului 2009, dar ele au fost sistate.


Guvernul discuta ridicarea exceptiei de la plata contributiei de asigurari sociale pentru sumele provenite din drepturi de autor si alte venituri obtinute in baza unor conventii civile sau contracte de colaborare si revenirea la plafonul de cinci salarii medii brute al bazei lunare de calcul a CAS.

 

Marile orașe europene, într-o criză a locuirii. ”Clujul rămâne doar al bogaților și al turiștilor”
Marile orașe europene, într-o criză a locuirii. ”Clujul rămâne doar al bogaților și al turiștilor”
Oameni din întreaga Uniune Europeană se confruntă cu o criză a locuirii fără precedent, agravată de inflație, sărăcie energetică și risc de excluziune socială. Un raport de la vârful...
Ce actualizări aduce Apple pentru noua tabletă iPad Air
Ce actualizări aduce Apple pentru noua tabletă iPad Air
Apple se pregătește să lanseze o nouă generație de iPad Air, care, pentru prima dată, va include două dimensiuni diferite, urmând exemplul liniei iPad Pro. Potrivit ultimelor rapoarte,...
#drepturi autor, # cas, # contributie , #Jurnalisti