Blaga: Vom finaliza contractarile pentru POR cu 2 ani mai devreme

Miercuri, 22 Iulie 2009, ora 14:12
1077 citiri
Blaga: Vom finaliza contractarile pentru POR cu 2 ani mai devreme

Ministerul Dezvoltarii vrea sa finalizeze semnarea contractelor de finantare prin Programul Operational Regional (POR) la 31 decembrie 2011, cu doi ani mai devreme decat termenul limita, urmarind astfel, potrivit ministrului de resort, Vasile Blaga, evitarea unor probleme in aplicarea proiectelor.

"Chiar daca termenul limita de semnare a contractelor de finantare este 31 decembrie 2013, intentionam sa finalizam contractarile la 31 decembrie 2011, pentru ca pot sa apara destule probleme in implementarea proiectelor" a declarat Blaga, miercuri, intr-o conferinta de presa, potrivit Mediafax.

Ministrul a semnat, miercuri, doua contracte, in valoare de 1,94 milioane euro, pentru modernizarea sistemului rutier pe DJ 100, tronson 4, Afumati-Ganeasa, si un alt doilea proiect in valoare de 29,6 milioane euro, pentru modernizarea bulevardului Dorobantilor din Braila.

El a afirmat ca prin semnarea acestor doua contracte s-a depasit nivelul de un miliard de euro, fonduri contractate prin Programul Operational Regional, la un curs de 4,2 lei/euro.

"Dupa 1 ianuarie, am reusit o medie de contractare de 25 milioane euro pe saptamana", a spus Blaga. El a reiterat ca intentioneaza semnarea de contracte de inca un miliard de euro pana la finele anului.

Blaga a spus ca valoarea platilor este pana in prezent de 71 milioane euro, dar ca spera ca in a doua parte a anului sa fie realizate "plati importante".

Ministrul a adaugat ca in cadrul programului nu exista licitatii care sa nu fie contestate, ceea ce ingreuneaza inceperea proiectelor. Prin POR, Uniunea Europeana sprijinina, in perioada 2007-2013, dezvoltarea urbana, reabilitarea drumurilor judetene si a strazilor, modernizarea infrastructurii serviciilor sociale, de sanatate, pentru situatii de urgenta si a celei educationale, dezvoltarea mediului de afaceri regional si local, valorificarea patrimoniului cultural si promovarea potentialului turistic al Romaniei.

Bugetul total al POR este de circa 4,4 miliarde euro pentru perioada 2007-2013. Finantarea programului este realizata in proportie de 84% din fonduri UE si restul din fonduri nationale.

Ministerul Dezvoltării a virat peste 286 de milioane de lei, pentru plățile restante din programul "Anghel Saligny"
Ministerul Dezvoltării a virat peste 286 de milioane de lei, pentru plățile restante din programul "Anghel Saligny"
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a virat suma de 286.390.685,13 lei, în vederea decontării facturilor pentru 237 de obiective finanţate prin Programul...
Cosmin Samoilă (ONE) la Quarterly Report 3: ”Avem o creștere a vânzărilor din apartamente de 59% pe segmentul comercial”
Cosmin Samoilă (ONE) la Quarterly Report 3: ”Avem o creștere a vânzărilor din apartamente de 59% pe segmentul comercial”
Cosmin Samoilă, Directorul Financiar al ONE United Properties, a participat la cea de-a treia ediție a Quarterly Report, din 6 martie, eveniment marca Ziare.com, alături de partenerul principal...
#blaga, #finantare, #plati, #por , #Presa