Guvernul grec incepe sa cedeze. Redeschide televiziunea publica, cel putin "partial"

Sambata, 15 Iunie 2013, ora 17:32
1312 citiri
Guvernul grec incepe sa cedeze. Redeschide televiziunea publica, cel putin "partial"

Premierul elen Antonis Samaras a propus redeschiderea partiala a radioului si televiziunii publice, a caror inchidere brutala a starnit nemultumire in Grecia si a atras numeroase critici in Europa.

Partenerii sai din coalitia guvernamentala au insistat, insa, asupra redeschiderii totale a radioteleviziunii publice (ERT), respingand propunerea lui Samaras de redeschidere partiala, transmite AFP.

"Nu suntem de acord cu aceasta propunere si cerem anularea imediata a actului legislativ", care a permis inchiderea unilaterala a ERT, a declarat pentru AFP Andreas Papadopoulos, purtator de cuvant al micii formatiuni de stanga (Dimar), una din cele trei membre ale coalitiei aflate la putere, alaturi de conservatorii premierului Samaras si socialistii din PASOK.

La randul lor, socialistii au cerut redeschiderea ERT, recunoscand insa ca si partidul Dimar, necesitatea unei restructurari a radioteleviziunii publice elene, infiintata in urma cu 60 de ani.

Actul legislativ prin care ERT a fost inchisa a fost semnat numai de primul ministru si de ministrul de finante Yannis Stournaras, fara acordul Dimar si al PASOK. O reuniune cruciala pe acest subiect este prevazuta, luni seara, intre Antonis Samaras si sefii PASOK si Dimar, respectiv Evanghelos Venizelos si Fotis Kuvelis.

Sute de angajati ai ERT continua sa ocupe sediul institutiei de la Atena pentru a patra zi consecutiv.

Presedintele Uniunii Europene de Radioteleviziune (UER), Jean-Paul Philippot, venit special la Atena, a cerut vineri guvernului grec "sa revina asupra deciziei" de inchidere a radioteleviziunii publice ERT.

Vești proaste pentru iubitorii de cafea. Prețurile vor continua să crească: ”Dacă seceta persistă, nu vom avea boabe de vândut”
Vești proaste pentru iubitorii de cafea. Prețurile vor continua să crească: ”Dacă seceta persistă, nu vom avea boabe de vândut”
Preţurile la cafea îşi vor continua ascensiunea meteorică, în condiţiile în care vremea nefavorabilă, şi mai ales decizia cultivatorilor din Vietnam de a mai aştepta înainte de a-şi...
Microsoft a lansat o nouă actualizare pentru Windows 11. Cu ce îmbunătățiri vine
Microsoft a lansat o nouă actualizare pentru Windows 11. Cu ce îmbunătățiri vine
Microsoft a lansat o actualizare pentru Windows 11, identificată prin codul KB5036980, care introduce noi funcții, dar și un element mai puțin plăcut: reclame în meniul Start. Această...
#inchidere televizune publica Grecia, #redeschidere radioteleviziune publica Grecia, #premier Grecia redeschidere televiziune, #criza economica grecia, #proteste Grecia inchidere televiziune , #Publicitate