Adrian Sarbu: preturile la reclamele TV vor incepe din nou sa creasca in semestrul II

Miercuri, 21 Aprilie 2010, ora 17:26
1549 citiri
Adrian Sarbu: preturile la reclamele TV vor incepe din nou sa creasca in semestrul II

Directorul executiv al Central European Media Enterprises (CME), Adrian Sarbu, estimeaza ca preturile reclamelor TV din regiune vor incepe sa creasca in a doua jumatate a anului, dupa ce au atins punctul minim in primul trimestru, relateaza Bloomberg, citat de NewsIn.

"Exista semnale ca situatia din piete s-a imbunatatit putin, iar preturile reclamelor vor incepe sa creasca din nou in a doua jumatate a anului", a afirmat Sarbu, in cadrul unui interviu acordat in Praga.

El sustine ca grupul pe care il conduce a continuat sa sprijine clientii prin pachete promotionale si prin alte masuri in perioada de declin.

CME, grupul american ce controleaza in Romania posturile din reteaua Pro, s-a confruntat cu o scadere de 30% a cheltuielilor pentru reclamele televizate in 2009, in contextul in care companiile au redus bugetele de marketing pe perioada crizei economice.

Grupul a anuntat in februarie ca pietele ar putea incepe sa revina in a doua jumatate a anului.

Veniturile din publicitate inregistrate de CME in primul trimestru au ramas slabe in majoritatea pietelor, sau au atins cel mai mic nivel, a spus Sarbu.

Acesta a mai spus ca Slovenia si Croatia au inregistrat performante mai bune fata de aceeasi perioada a anului trecut.

Grupul CME este controlat de omul de afaceri american Ronald Lauder si detine mai multe televiziuni in Romania, Bulgaria, Cehia, Croatia, Slovacia si Slovenia.

Grupul observa "o tendinta pozitiva" a cheltuielilor publicitare in al doilea trimestru fata de primele trei luni ale anului, a spus Sarbu.

Cehia, cea mai mare piata pentru companie, ar putea avea performante "rezonabile" in al doilea trimestru.

Preturile reclamelor din regiune, care au atins un nivel maxim in 2008, ar putea reveni la valorile anterioare crizei in 2011, in functie de evolutiile din fiecare tara, a apreciat Sarbu. 

Ce sunt grupurile secrete de pe WhatsApp și cum funcționează
Ce sunt grupurile secrete de pe WhatsApp și cum funcționează
WhatsApp introduce un meniu de apelare îmbunătățit și o funcție pentru grupuri ascunse în versiunea beta a aplicației. Noua funcție, numită „Hidden Group”, permite crearea și...
Un nou scandal pentru Guvern. Damen a dat in judecata Romania la o curte internationala de arbitraj
Un nou scandal pentru Guvern. Damen a dat in judecata Romania la o curte internationala de arbitraj
Premierul Marcel Ciolacu confirma faptul ca olandezii de la Damen au dat in judecata Romania, aratandu-se in acelasi timp optimist in ceea ce priveste rezolvarea pe cale amiabila a disputelor...
#adrian, # sarbu, # reclame, # tv, # pret , #Reclame