Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Castigurile Voestalpine ar putea scadea masiv pana in 2010

Castigurile Voestalpine ar putea scadea masiv pana in 2010
Voestalpine ar putea inregistra o scadere masiva a castigurilor in anul financiar ce se va incheia in martie 2010, comparativ cu nivelul din 2008/2009, a declarat, pentru o revista austriaca, directorul executiv al companiei siderurgice.

"Va trebui sa facem fata multa vreme unui mediu economic dificil", potrivit declaratiilor facute de directorul executiv al Voestalpine, Wolfgang Eder, revistei Trend.



"Daca suntem norocosi, am putea inregistra o usoara schimbare a tendintei de scadere la sfarsitul lui 2009. Din cauza acestui lucru, insa, in 2009/2010 nu vom putea avea rezultate la fel de bune ca anul acesta. Castigurile vor fi categoric mai scazute", a spus seful Voestalpine.



Eder a reiterat, pe de alta parte, ca tintele de castig fixate pana in martie 2009 vor corespunde cu acelea din anii anteriori.



Grupul siderurgic austriac Voestalpine a confirmat, in 20 noiembrie, tintele anuale de castig, dupa afisarea unor rezultate financiare trimestriale peste asteptari si a afirmat ca are o pozitie solida pe piata, chiar si in contextul deteriorarii mediului economic in 2009.



Voestalpine a amanat in octombrie luarea unei decizii in privinta construirii unei noi otelarii in zona Marii Negre, care ar fi presupus o investitie 5 miliarde euro, din cauza temerilor privind mijloacele de finantare si scaderea cererii.



Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 1103 ori